Social

Simbolurile de stat ale R. Moldova | Heraldist: „În spatele lor stau istoria, lupta pentru independența și demnitatea națională”

Simbolurile de stat ale R. Moldova nu sunt simple însemne oficiale, ci expresia identității și continuității unei națiuni, susține heraldistul de stat Silviu Tabac. Acesta afirmă că stema, drapelul și imnul reflectă istoria, demnitatea și lupta pentru independența țării, iar modificarea lor trebuie privită cu maximă responsabilitate.

„De obicei, o stemă, odată concepută, rămâne neschimbată până la moartea liniei purtătorului, din generație în generație. Stemele se modifică numai cu ocazia unor evenimente extraordinare, dacă s-au întâmplat fapte fericite de ridicare în grad sau fapte eroice în familie, sau posesiuni de alte teritorii în cazul statelor”, a explicat heraldistul în platoul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1.

Stema, drapelul și imnul sunt însemnele definitorii ale statului.

„Atestă existența statului nostru în lume, locul nostru pe mapamond și respectul față de aceste simboluri este mărturia unei existențe reale a țării noastre sau a altor țări. Fără aceste simboluri, nu cred că am putea să fim cunoscuți”, a menționat Silviu Tabac.

Întrebat despre posibilitatea modificării imnului prin referendum, Tabac a subliniat că într-o asemenea dezbatere ar prefera să rămână imparțial. Personal, consideră că atât „Deșteaptă-te, române”, cât și „Limba noastră” întrunesc criteriile esențiale ale unui imn național.

„Primul imn a fost perfect pentru că este imnul tuturor românilor și arată lupta noastră pentru independența națională de la începuturile ei. ”Limba noastră” este mai apropiată de români care au trăit și trăiesc în Basarabia, pentru că a marcat lupta noastră, a basarabenilor, pentru aderarea la valorile românești în contextul eliberării de sub Imperiul Rus în 1918. Ambele imnuri sunt valoroase. Acum, care dintre ele ne reprezintă mai mult, e greu de spus. Probabil, eu voi fi imparțial, ca să pot să văd ce spune Barometrul Opiniei Publice”, a afirmat Tabac.

Cetățenii trebuie să aibă respect deosebit față de simbolurile de stat, deoarece în spatele lor stă o istorie seculară și lupte pentru obținerea unei independențe, a unei demnități naționale, a punctat specialistul.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult