Corespondență Dan Alexe | G7 sau G8? Cum Macron caută să sprijine „Made in EU” fără a supăra China
Președintele francez Emmanuel Macron va modera joi, 11 iunie, o videoconferință care va reuni țările G7, cele șapte țări cele mai industrializate ale planetei, împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI), dar și China, pentru a aborda problema dezechilibrelor comerciale globale.
Dezechilibrele economice globale care alimentează tensiunile comerciale reprezintă o temă majoră a președinției franceze care va fi prezentată și la summitul liderilor G7 care va avea loc săptămâna viitoare la Evian, în estul Franței.
Videoconferința organizată de Macron va include reprezentanți ai țărilor G7 și ai altor țări invitate la summit, cum sunt Brazilia, Coreea de Sud, India, Kenya și Egipt, precum și China și Fondul Monetar Internațional.
Invitația lui Macron către Xi Jinping de a participa la un prim video este o încercare de a atenua șocul unei posibile confruntări comerciale cu China. Nu este însă vorba câtuși de puțin de a invita China să se alăture „Grupului G7”, deși ne putem aminti că până în 2014, până la ocuparea Crimeei, Putin era sistematic invitat la summiturile G7, ba chiar se vorbea, pentru a-l flata, despre „Grupul G8”, cei șapte împreună cu Rusia!
Franța își folosește președinția grupului G7 pentru a promova o recunoaștere a faptului că fiecare regiune poartă o parte din responsabilitate pentru dezechilibrele economice, China producând în exces, Statele Unite consumând în exces și Europa investind în exces.
Deficitul comercial al Uniunii Europene cu China a atins un nivel istoric de aproape 360 de miliarde de euro. Exporturile europene către China se mențin la aproape 200 de miliarde de euro, în timp ce importurile din China în Europa depășesc 559 de miliarde de euro, creând un dezechilibru structural profund.
De aceea, China nici nu și-ar dori de altfel să se alăture grupului, apartenența implicând niște reguli de respectat.
Deficitul comercial al UE cu China
Pentru a înțelege așadar pe deplin amploarea și mecanismele acestei relații economice:
Deficitul de bunuri = 360 de miliarde de euro. Exporturile europene = 200 de miliarde de euro (în principal mașini, aparate mecanice și vehicule). Importuri din China = 559 de miliarde de euro (dominate de echipamente electronice, electrice și audiovizuale).
În sectorul serviciilor Uniunea Europeană menține un ușor surplus, deși acesta tinde să se reducă. Indicatorii Comisiei Europene evidențiază o vulnerabilitate structurală a industriei europene: China reprezintă o pondere masivă din importurile europene de materii prime critice (pământuri rare, grafit și magneziu).
Dezechilibrul comercial este explicat structural prin creșterea exporturilor chineze de bunuri fabricate, adesea alimentată de politici de supracapacitate și de costuri de producție foarte joase.
Confruntat cu acest deficit masiv și cu riscurile de denaturare a concurenței, Bruxelles-ul își accelerează măsurile de protecție: investigații și taxe vamale. Uniunea Europeană intensifică investigațiile antisubvenții și implementează măsuri specifice în sectoare cheie (cum ar fi vehiculele electrice).
Comisia Europeană dezvoltă noi instrumente pentru a obliga companiile europene să își diversifice furnizorii critici și să își reducă dependența aproape exclusivă de China.
„Made in Europe”: China amenință Uniunea Europeană cu măsuri de retorsiune
Recent, însă, planul Bruxelles-ului de reindustrializare a Europei a declanșat furia Pekinului, care și-a exprimat sentimentele într-o declarație publicată pe 27 aprilie.
În vizorul Chinei se află Legea privind accelerarea industrială (IAA), prezentată de Bruxelles în martie și aflată în prezent în curs de revizuire de către statele membre și Parlamentul European. Pentru ca industria să crească la 20% din produsul intern brut al UE până în 2035, așa cum s-a întâmplat la începutul anilor 1990 (față de 14% în prezent), acea legislație introduce o preferință europeană în atribuirea contractelor publice și în utilizarea ajutoarelor statelor membre, consolidând în același timp controalele asupra investițiilor străine, deci implicit chineze.
Aceasta privește sectoare strategice - oțel, energie eoliană, pompe de căldură, industria auto - atât pentru ocuparea forței de muncă, cât și pentru securitatea economică a Bătrânului Continent.
Prim-ministrul belgian Parte De Wever a solicitat Europei să ia măsuri împotriva Chinei, „care ne devastează economia”.
În prezent, în mare parte lipsită de piețele sale americane și împiedicată de un consum intern lent, China și-a reorientat într-adevăr modelul de afaceri către exporturi, din care își obține acum cea mai mare parte a creșterii. Confruntată cu acest „al doilea șoc chinezesc”, după cel de la începutul anilor 2000, fabricile europene se confruntă cu dificultăți și concediază numeroși angajați. Acest lucru este valabil mai ales pentru că fostul atelier al lumii are acum puțin de invidiat în Occident în ceea ce privește tehnologia.
„Îngrijorări serioase” chineze
Ministerul Comerțului din China și-a exprimat „îngrijorările serioase” cu privire la un proiect de lege care, în forma sa actuală, introduce „discriminare” împotriva companiilor și investitorilor chinezi. Înainte de a continua, el a adăugat: „Dacă UE ignoră sugestiile Chinei și insistă să adopte acest text, prejudiciind astfel interesele companiilor chineze, China nu va avea de ales decât să ia contramăsuri”.
China a mai vizat în trecut alcoolurile europene, și mai precis coniacul francez, atunci când Uniunea a decis să impună tarife pentru mașinile electrice chinezești.
Mai multe țări, conduse de Franța, inclusiv Italia și Polonia, consideră chiar că propunerea Comisiei nu merge suficient de departe. Acestea susțin că Pekinul are nevoie de piața europeană și că acest lucru le oferă un punct de sprijin împotriva amenințărilor Chinei.
La celălalt capăt al spectrului, Berlinul, precum și Stockholmul și Haga, angajate în piață, doresc, dimpotrivă, o preferință europeană mai puțin restrictivă, chiar dacă problema este controversată în lumea afacerilor. Acestea sunt îngrijorate în special de măsurile de retorsiune din partea Pekinului, într-un moment în care deja se confruntă cu noile tarife ale lui Donald Trump și când criza din Orientul Mijlociu provoacă o creștere vertiginoasă a prețurilor energiei.
