Revista presei | Dispute privind alegerile din Găgăuzia; Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles

Presa națională continuă să urmărească parcursul european al R. Moldova. Numeroase publicații atrag atenția asupra impasului alegerilor din UTAG, după ce Comitetul executiv al Găgăuziei a respins documentul „de compromis” privind organizarea scrutinului. Din presă mai aflăm că R. Moldova a obținut 66 de medalii la Concours Mondial de Bruxelles, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale din domeniul vitivinicol.
Săptămână decisivă pentru parcursul european al Republicii Moldova. Marțea viitoare, 16 iunie, la Luxemburg, statele membre ale Uniunii Europene (UE) urmează să decidă deschiderea oficială a negocierilor pe clustere cu țara noastră, notează postul public, Moldova 1. Ambasadoarea R. Moldova pe lângă UE, Daniela Morari, a explicat că primele capitole deschise vor fi mai riguros monitorizate de către Bruxelles. Potrivit șefei misiunii diplomatice la Bruxelles, primul cluster este considerat fundamentul întregului proces de integrare. „Clusterul întâi ține de drepturi fundamentale, și include tot ce ține de statul de drept, reforma administrației, drepturile omului, partea de justiție, de funcționarea instituțiilor democratice, fiind și clusterul care se închide ultimul”, a menționat Daniela Morari, citată de Moldova 1.
Tot Moldova 1 notează că în procesul de aderare la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea beneficia de o nouă abordare, care presupune un acces gradual la programele și politicile europene înainte de obținerea statutului de membru deplin. În acest context, țara se află într-o poziție favorabilă în privința mai multor capitole de negociere, fiind deja compatibilă cu o serie de criterii esențiale ale blocului comunitar, susține corespondentul special al Teleradio-Moldova la Bruxelles, Dan Alexe. Ideea, promovată de Franța și Germania, fondatoare ale Uniunii Europene, care propun integrarea treptată pentru statele care au preluat legislația comunitară în mai multe domenii, capătă tot mai multă consistență în capitalele europene și ar putea redefini politica de extindere de la Bruxelles, observă sursa citată. Dan Alexe, a confirmat că deja circulă un document neoficial, iar inițiativa franco-germană a fost extinsă prin susținerea statelor Benelux.
Portalul Deschide.md scrie că pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului sunt incluse mai multe subiecte, cinci dintre care sunt cu sigla UE, fiind parte a procesului de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene. Astfel, în lectura a II-a vor fi examinate proiectul privind fortificarea mecanismelor de combatere a corupției, a criminalității financiare și criminalității organizate, proiectul de lege privind participarea Republicii Moldova la grupările europene de cooperare teritorială, precum și proiectul de modificare a Legii cu privire la educația fizică și sport, care prevede că organizațiile din sectorul privat vor putea investi în dezvoltarea sportului. Totodată, în prima lectură, Parlamentul va examina proiectul de lege privind mass-media, o lege nouă menită să modernizeze și să alinieze cadrul normativ la standardele europene, notează portalul Deschide.md.
O organizație neguvernamentală atenționează că extinderea atribuțiilor CNA și restrângerea rolului PA este „riscantă”: „Mută centrul de greutate al luptei anticorupție către o instituție care are o conducere numită politic” – scrie Ziarul de Gardă. Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a solicitat Parlamentului să nu voteze în lectura a doua proiectul de lege ce vizează redistribuirea competențelor anticorupție între Procuratura Anticorupție și Centrul Național, „fără o analiză ex-post completă”. Conform experților CRJM, proiectul transferă către CNA competențe extinse privind investigarea infracțiunilor de corupție, economico-financiare și conexe, în timp ce aria de competență a Procuraturii Anticorupție este restrânsă. Schimbarea ar afecta inclusiv investigarea unor categorii largi de funcționari și demnitari publici, de la conducători ai autorităților de reglementare și ai instituțiilor-cheie ale statului până la primarii unor municipii importante și conducerea unor instituții cu risc ridicat de corupție.
Deutsche Welle publică o analiză care pornește de la o declarație recentă a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit căruia „Rusia a pierdut R. Moldova”. Moldovenii ar fi tare bucuroși dacă ar fi așa cum spune Volodimir Zelenski, constată jurnalistul Vitalie Călugăreanu. „Numai că Kremlinul nu a scos niciodată Moldova din vizorul său, iar drumul Chișinăului spre UE nu este încă ireversibil. Moscova are încă foarte multe instrumente hibride prin care poate influența lucrurile în Republica Moldova. Am văzut dovada inclusiv săptămâna trecută la forumul economic de la Sankt Petersburg, la care au participat mai mulți politicieni pro-ruși de la Chișinău, prin intermediul cărora Rusia a controlat Moldova timp de trei decenii. (...) E doar cel mai recent exemplu, dar lista vulnerabilităților Republicii Moldova e lungă, iar DW a scris constant despre ele. Acești politicieni sunt astăzi în opoziție, dar în Parlament. Aparent, nu mai reprezintă mare pericol, dar dacă ne amintim de rezultatele firave ale referendumului pro-UE din 2024, care a trecut la limită cu un vot „Pro” de numai 50,3%, ne dăm seama că pericolul stă în continuare la pândă. ”
Dispute privind alegerile din Găgăuzia: Executivul respinge compromisul, iar APG vine cu o alternativă, titrează IPN. Comitetul executiv al Găgăuziei a respins documentul „de compromis” privind organizarea alegerilor, elaborat de Adunarea Populară după consultări cu Chișinăul și Comisia Electorală Centrală, invocând riscuri pentru autonomie, precizează agenția de știri. Totodată, potrivit corespondentului IPN din Găgăuzia, în APG a fost prezentat un proiect alternativ care reproduce, în mare parte, actualul Cod electoral al regiunii și contravine prevederilor Codului Electoral al Republicii Moldova.
Iar NewsMaker scrie că Adunarea Populară a Găgăuziei va organiza pe 12 iunie audieri publice asupra proiectului de hotărâre privind organizarea alegerilor regionale. Audierile sunt convocate de Comisia permanentă pentru probleme juridice și sunt deschise deputaților, reprezentanților autorităților, organizațiilor obștești, mass-mediei și cetățenilor interesați. Documentul supus dezbaterii publice propune un mecanism de armonizare a legislației electorale naționale cu cea a autonomiei, pentru a debloca procesul electoral din Găgăuzia, notează publicația.
TVR Moldova îl citează pe fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, care avertizează că actuala dispută juridică privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia ar putea avea consecințe mult mai ample decât cele anticipate de autoritățile de la Comrat. Potrivit constituționalistului, sesizarea aflată pe rolul Curții Constituționale ar putea deschide calea unei analize privind însăși baza constituțională a autonomiei găgăuze. În cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, Alexandru Tănase a declarat că liderii de la Comrat ar trebui să manifeste „maximă prudență”, deoarece demersurile juridice actuale riscă să genereze efecte care depășesc conflictul politic dintre Chișinău și Comrat.
Transnistria – cea mai încarcerată regiune din Europa, condiții mai proaste ca în lagărele staliniste, constată RFI. Invitatul Moldova Zoom, Directorul Asociației PromoLex, Ion Manole, atrage în context atenția la cazul unui tânăr care face închisoare de 4 ani în stânga Nistrului pentru că a refuzat să facă serviciul în structurile paramilitare transnistrene.
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a pierdut prima confruntare în litigiul inițiat împotriva ministrului de Externe al României, Oana Țoiu, scrie JurnalTV. Instanța de judecată de la București i-a respins cererea prin care solicita despăgubiri simbolice de un leu, după ce demnitarul român a vorbit despre presupuse „legături complicate” cu Rusia, notează postul de televiziune. Edilul de Chișinău, Ion Ceban, spune că a luat act de decizia primei instanțe din România în procesul contra ministrei de Externe din România, dar o va contesta în instanța ierarhic superioară, precizează și portalul Anticoruptie. Totodată, primarul spune că decizia de a i se interzice intrarea în România „a fost una strict cu caracter politic, luată cu două luni înaintea campaniei electorale parlamentare din Republica Moldova”.
Ziarul de Gardă semnalează că escrocheriile online și telefonice au ajuns la un nivel alarmant în R. Moldova, iar prejudiciile provocate au ajuns la 272 de milioane de lei în 2025, dublu față de 2024. În cadrul unui interviu, șeful Centrului pentru Combaterea Crimelor Cibernetice din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), Iurie Roșca, a explicat cum funcționează grupările de escroci, de ce sunt atât de greu de prins și de ce prevenția rămâne cea mai eficientă armă împotriva acestui fenomen. Potrivit expertului, cea mai profitabilă schemă pentru escroci în ultimii doi ani a fost cea a investițiilor false. Schema funcționa prin promisiunea unor câștiguri rapide, atrage atenția ZdG.
Vinurile Moldovei strălucesc la Concours Mondial de Bruxelles: 66 de medalii și cea mai bună rată de succes dintre marile țări participante – titrează Ziarul Național. Și de pe Moldpres aflăm că vinurile fabricate în Republica Moldova au obținut 66 de medalii la cea de-a 33-a ediție a Concours Mondial de Bruxelles 2026, desfășurată la Erevan. Astfel, R. Moldova a înregistrat cea mai bună performanță dintre toate țările participante care au prezentat peste 100 de vinuri, cu o rată de succes de peste 52 la sută sau 66 de medalii din 126 de vinuri înscrise, observă agenția de știri. Din totalul celor 66 de medalii obținute de R. Moldova, șapte sunt medalii mari de aur, 32 medalii de aur și 27 medalii de argint, precizează sursa citată. Moldpres notează că cea de-a 33-a ediție a Concours Mondial de Bruxelles, desfășurată la Erevan, a reunit aproape 7.700 de vinuri din 51 de țări, care au fost evaluate de un juriu internațional.