Chișinăul, în declin imobiliar: Doar 17 mii de metri pătrați dați în exploatare în primul trimestru

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, cu o scădere abruptă a construcțiilor și a numărului de locuințe finalizate.
Volumul locuințelor date în exploatare a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 70 de ani, potrivit unei analize prezentate de expertul în politici economice Veaceslav Ioniță.
Datele arată că, după un vârf de 899 de mii de metri pătrați de locuințe date în exploatare în anul 2021, sectorul a intrat pe un trend descendent accentuat. În 2025 au fost finalizate 333 de mii de metri pătrați, iar în primele trei luni din 2026 doar 17 mii de metri pătrați. Ajustat la valorile anuale, nivelul ajunge la aproximativ 237 de mii de metri pătrați – cel mai redus din ultimele șapte decenii.
„Niciodată în ultimii 70 de ani nu s-a dat în exploatare atât de puțin. Avem un blocaj pe piața imobiliară”, a declarat Veaceslav Ioniță în emisiunea sa de analiză din 12 iunie.

Situația este vizibil mai severă în capitală, unde în 2025 au fost dați în exploatare 203 mii de metri pătrați, iar în primul trimestru din 2026 doar 5 mii de metri pătrați. În valori actualizate pentru întregul an, Chișinăul a ajuns la aproximativ 117 mii de metri pătrați – „un minim istoric”.
Expertul susține că declinul este generat de reducerea autorizațiilor de construcție, încetinirea activității în sector și dificultăți în procesul de dare în exploatare a proiectelor finalizate. În paralel, activitatea de vânzare-cumpărare se menține, însă oferta de locuințe noi este tot mai redusă.

Analiza mai arată și o schimbare în distribuția geografică a construcțiilor: pentru prima dată în ultimii ani, suprafața locuințelor date în exploatare în afara Chișinăului a depășit-o pe cea din capitală.

În prezent, sectorul construcțiilor rezidențiale din Republica Moldova reprezintă doar 1.4% din PIB, comparativ cu 3% în România și aproximativ 5% media Uniunii Europene.
Potrivit expertului, aceste diferențe indică necesitatea unor măsuri urgente pentru deblocarea pieței imobiliare și simplificarea proceselor de autorizare și dare în exploatare a locuințelor.
CITIȚI ȘI: