Aderare UE

„O zi de referință pentru istoria extinderii UE”, reacții privind deschiderea primului cluster de negocieri pentru aderare cu R. Moldova și Ucraina

O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene (UE), iar locul R. Moldova este în familia europeană - sunt declarații după ce statele membre au ajuns la un acord privind primul cluster de negocieri de aderare cu R. Moldova și Ucraina.

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat că „o Europă mai mare este o Europă mai puternică, mai sigură”.

„Deschiderea primelor capitole privind democrația, justiția și statul de drept subliniază eforturile de reformă ale ambelor țări și angajamentul lor față de valorile europene. Toate acestea în timp ce resping agresiunea, amenințările și intimidările Rusiei. Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și Moldova aparțin Europei”, se spune în mesajul oficialei.

„Uniunea Europeană a făcut un pas important înainte. Toate statele membre au convenit să deschidă primul cluster de negocieri pentru aderare cu Ucraina și Moldova. La prima Conferință Interguvernamentală de luni, vom deschide clusterul privind fundamentele, coloana vertebrală a aderării”, a subliniat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„O zi de referință pentru istoria extinderii Uniunii Europene. Cele 27 de state membre au agreat să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, prin deschiderea primului cluster dedicat valorilor fundamentale. România a susținut statele vecine încă de la începutul acestui proces și va continua să le stea alături cu expertiză și sprijin multisectorial pe tot parcursul lor european. O Europă unită, care își extinde spațiul de democrație, securitate și prosperitate, este o Europă mai puternică și mai competitivă. Viitorul Republicii Moldova și al Ucrainei este în familia europeană”, a declarat șeful statului român.

În mesajul său, președintele ucrainean a mulțumit tuturor partenerilor din UE pentru acest pas puternic în beneficiul Europei. Totodată, Zelenski a felicitat R. Moldova.

„Mulțumim Europei pentru tot sprijinul său – un sprijin care demonstrează adevărata conducere și ne ajută să protejăm viețile. De asemenea, s-a făcut tot posibilul pentru a deschide următoarele clustere. Felicităm, de asemenea, Moldova pentru acest pas, pe care îl facem împreună”, a scris președintele Ucrainei.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a menționat că Republica Moldova a înregistrat progrese extraordinare și este, acum, premianta statelor candidate în implementarea reformelor necesare procesului de aderare.

„Negocierile de aderare pe clustere au demarat deja, la nivel tehnic, la începutul anului, astfel că deschiderea oficială a negocierilor va confirma rapid munca și rezultatele pozitive din aceste aproape șase luni. În acest ritm, am încredere că Republica Moldova va deveni, în următorii ani, stat membru al Uniunii Europene. Noi, Parlamentul European, vom fi în continuare alături de Republica Moldova și îi vom oferi tot sprijinul tehnic și politic de care are nevoie”, a notat Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că atât Ucraina, cât și R. Moldova au depus cerere de aderare la Uniunea Europeană și au obținut statutul de țări candidate în anul 2022, la scurt timp după declanșarea războiului din statul vecin.

Deși cele două state au parcurs primele etape ale aderării „la pachet”, în spațiul public au existat discuții despre necesitatea de a decupla cele două dosare pentru a permite un progres bazat strict pe merite individuale.

Aflată recent într-o vizită în Republica Moldova, comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat, într-un interviu pentru Radio Moldova, că țara noastră este pregătită să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană pe primul grup de capitole, iar lansarea acestora este așteptată chiar la mijlocul lunii iunie.

Procesul de negociere este structurat în 33 de capitole, împărțite în șase grupuri de capitole tematice. Primul cluster, dedicat statului de drept, instituțiilor democratice și funcționării economiei, este, prin convenție, primul cu care se deschide și ultimul care se închide în orice proces de aderare.

Guvernul de la Chișinău și-a stabilit ca obiectiv finalizarea negocierilor până în anul 2028.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult