Externe

Franța și Regatul Unit pun la punct o misiune navală multinațională în Strâmtoarea Ormuz

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Franța și Marea Britanie promovează planuri pentru o misiune navală multinațională care să protejeze transportul maritim prin strâmtoarea Ormuz, în cazul în care încetarea focului dintre Statele Unite și Iran se va concretiza. Cu toate acestea, există îndoieli că Teheranul ar fi dispus să accepte o astfel de operațiune, transmite agenția de presă Rador.

Potrivit diplomaților citați de Reuters, Iranul și-a exprimat o opoziție fermă față de orice prezență militară străină pe această rută navigabilă și ar putea încerca să impună taxe de tranzit navelor comerciale - o linie roșie pentru puterile europene - ceea ce face ca poziția sa să fie decisivă pentru orice desfășurare de forțe.

„Iranul este ostil oricărei prezențe militare străine, dar este deschis dialogului”, a declarat un oficial european, adăugând că Teheranul va veni probabil cu propriile sale propuneri. Un înalt oficial iranian a fost și mai direct: „Orice prezență a unor țări străine, fie pentru protejarea transportului maritim, fie pentru deminare, este inacceptabilă... Acesta este un pretext pentru a aduce forțe navale în strâmtoare și nu va fi acceptat”.

Un al doilea oficial iranian din domeniul securității a declarat că Teheranul are „încredere zero în țările străine” și a insistat că controlul asupra strâmtorii aparține Iranului și, într-o anumită măsură, Omanului.

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a declarat că inițiativa condusă de europeni, discutată săptămâna trecută cu omologul său iranian, Abbas Araqchi, este pregătită de aproximativ 12 țări și ar include nave de deminare, nave de război și mijloace de supraveghere aeriană. „Este deja pregătită”, a spus Barrot la sosirea sa la reuniunea miniștrilor de Externe ai Uniunii Europene din Luxembourg. „Franța, Regatul Unit și câteva zeci de țări au constituit o misiune internațională strict defensivă, independentă de părțile aflate în conflict, capabilă să fie desfășurată rapid pentru a asigura libertatea navigației”, a adăugat el.

Liderii G7, reuniți în Alpii francezi începând de luni, vor discuta despre acest plan, oficialii încercând să transforme o eventuală încetare a focului în măsuri concrete pentru stabilizarea fluxurilor energetice globale. Strâmtoarea Ormuz - prin care tranzitează în mod normal aproximativ o cincime din petrolul mondial - a devenit un punct fierbinte al tensiunilor din ultimele săptămâni, contribuind la creșterea prețurilor petrolului.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult