Protestele din Franța față de reforma pensiilor continuă. Manifestanții au atacat forțele de ordine cu sticle și pietre
Protestele de la Paris față de reforma pensiilor au degenerat din nou în lupte de stradă. Mai mulți manifestanți au atacat forțele de ordine cu sticle, pietre, chiar și cu artificii. A fost nevoie de gaze lacrimogene pentru ca mulțimea să fie împrăștiată, scrie Digi24.

Protestul din capitala Franței nu a fost nici pe departe singurul. Oameni din peste 200 de orașe s-au opus creșterii vârstei de pensionare. Manifestațiile au fost însoțite de o grevă pe căile ferate și a controlorilor de zbor.
Menționăm că Guvernul de la Paris vrea să majoreze cu doi ani vârsta de pensionare, de la 62 la 64 de ani. Oamenii spun că nu vor accepta sub nicio formă reforma și vor protesta până când se va renunța la această inițiativă.