Pierre Sage este noul antrenor al echipei Crystal Palace

Laureata Ligii Conferințelor are un nou antrenor principal. Clubul englez Crystal Palace l-a instalat la timona primei echipei pe francezul Pierre Sage. Sage, antrenor de 47 de ani, s-a despărțit de Racing Club Lens după doar un sezon la gruparea „Sang et Or”, în care a cucerit prima Cupă a Franței din palmaresul acestui club, asigurându-i totodată calificarea directă în viitoarea ediție a Ligii Campionilor după ce s-a clasat pe locul 2 în Ligue 1.
Reamintim că sub conducerea austriacului Oliver Glasner, Crystal Palace a terminat pe locul 15 în ultima ediție a campionatului Angliei, însă a cucerit trofeul Ligii Conferințelor, calificându-se astfel în Liga Europei.
Și Atalanta Bergamo are un nou antrenor. Clubul din regiunea Lombardia a anunțat oficial că Maurizio Sarri va conduce pe „La Dea” începând cu sezonul viitor.
Tehnicianul de 67 de ani are un CV bogat: peste 800 de meciuri ca antrenor în fotbalul profesionist, a câștigat Liga Europei cu Chelsea Londra, titlul în Serie A cu Juventus Torino și a condus pe Napoli Calcio între 2015 și 2018.
În ultimul sezon, Sarri a ajuns cu Lazio Roma în finala Cupei Italiei, pierdută în fața lui Internazionale Milano.