Parlamentul Ungariei adoptă amendamentul care îl vizează pe Viktor Orbán

Parlamentul Ungariei a adoptat un amendament constituțional care prevede că aceeași persoană nu poate ocupa funcția de prim-ministru mai mult de două mandate. Astfel, noul partid aflat la guvernare, „Tisa”, și-a îndeplinit promisiunea liderului său, Péter Magyar, potrivit căreia Viktor Orbán nu va mai reveni în funcția de premier, transmite BBC News.
Viktor Orbán a condus Ungaria timp de 16 ani, până când partidul „Tisa”, condus de Péter Magyar, l-a învins pe el și formațiunea sa, „Fidesz”, la alegerile parlamentare din aprilie. Totodată, „Tisa” a obținut o majoritate de două treimi în Parlament, ceea ce îi permite să modifice Constituția.
Potrivit amendamentului adoptat, niciun politician ungar nu va putea ocupa funcția de prim-ministru pentru mai mult de două legislaturi parlamentare, chiar dacă aceste mandate nu sunt consecutive.
CITIȚI ȘI: