Economic

Circa 170.000 de bugetari vor beneficia de majorări ca urmare a ajustării legii

Ajustările la Legea salarizării vor „aduce majorări salariale meritate pentru majoritatea funcționarilor și angajaților din sectorul bugetar”, a declarat vineri, 19 iunie, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în contextul prezentării reformei sistemului de salarizare. Potrivit oficialului, de majorări vor beneficia circa 170.000 de salariați.

Potrivit oficialului, în prezent sistemul de salarizare este „greu de înțeles și, în multe cazuri, puțin echitabil”.

„De-a lungul anilor, au fost aplicate numeroase excepții și mecanisme care au făcut ca funcții similare să fie remunerate diferit”, a explicat Andrian Gavriliță.

Proiectul propus urmărește consolidarea salariului de bază și definirea exactă a criteriilor de stabilire a sporurilor. Potrivit autorităților, chiar dacă la prima vedere nu pare așa, modificările operate sunt în avantajul salariaților bugetari, majoritatea urmând să beneficieze de creșteri salariale.

Cei care pe parcursul ultimilor ani au beneficiat de creșteri salariale, de această dată, vor beneficia de creșteri mai mici. Unii vor avea majorări minime sau deloc în prima perioadă, alții, care au fost cel mai mult nedreptățiți, vor avea majorări mai mari”, a declarat Andrian Gavriliță.

Un lucru important descris în conceptul reformei este apariția unor criterii clare care vor influența sporul de performanță.

În prezent, cu regret, în foarte multe instituții se aplică sporul de performanță la 99% dintre angajați și înțelegem cu toții că nu este vorba de un spor de performanță, ci despre o plată oferită tuturor. Legea nouă va prevedea că mai puțin de jumătate din angajați vor putea beneficia de spor de performanță, în baza unor criterii foarte clare”, a subliniat ministrul.

Totodată, de sporul maxim de performanță vor beneficia cel mult 15% dintre angajați.

În următoarele săptămâni, proiectul va fi discutat cu toți actorii implicați, care se vor putea pronunța pe marginea propunerilor. Obiectivul nostru este ca, deja din această toamnă, legea să intre în vigoare și să avem primele salarii ajustate”, a declarat Andrian Gavriliță.

Proiectul prevede reconfigurarea valorilor de referință – indicatori utilizați pentru calculul salariilor în sectorul bugetar – și reducerea numărului acestora de la zece până la șase până în anul 2027 și la maximum patru până în 2032, ceea ce va duce la clarificarea componentelor salariului lunar și consolidarea rolului salariului de bază.

Noul cadru introduce mecanisme de flexibilitate, inclusiv ajustarea temporară a salariilor în funcție de competitivitatea posturilor exclusiv pentru funcțiile greu de ocupat în vigoare, din anul 2028, și o grilă separată pentru funcțiile IT, pentru a atrage și reține specialiști.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult