Corespondență Dan Alexe | Breakfast după Brexit: 10 ani de „Bregret” și un Regat Unit care privește din nou cu jind spre UE
Marți 23 iunie se împlinesc zece ani de la referendumul în care britanicii au decis, cu o mică majoritate și după o campanie intensă și tendențioasă, ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Un deceniu mai târziu, tot mai mulți britanici speră la legături mai strânse cu Uniunea Europeană, dacă nu chiar la o readerare.
Un summit UE-Regatul Unit este de altfel programat pentru data de 22 iulie la Bruxelles, pentru a reînvia apropierea post-Brexit între Londra și continent. Deocamdată însă, situația politică complicată din regatul Unit a dus luni la demisia premierului laburist Keir Starmer, iar asta chiar în momentul în care aniversarea a 10 ani de la Brexit marchează o evoluție multă vreme de neimaginat în Regatul Unit: avansul extremei drepte
Breakfast after Brexit
În urmă cu un deceniu, imediat după Brexit, făcusem pariul că celebrul mic dejun englezesc, English breakfast, ar putea deveni inabordabil. Toată lumea știe în ce constă acel solid fel de a-ți începe ziua: ochiuri, fasole în sos de roșii, bacon prăjit, cârnați, ciuperci, totul însoțit cu cafea și sucuri de fructe. Între o treime și jumătate din ingrediente vin din UE. De unde roșii în cețosul Albion? Așa încât, prevedeam, în afară de ouă și făină, cam tot ce intră în English breakfast va trece prin vamă, iar serioși economiști au calculat că prețul unui autentic English breakfast ar putea crește cu 13%. Enorm, pentru un ritual cvazi-cotidian.
De aceea a apărut și circulă de la o vreme termenul foarte sugestiv și sarcastic de „Bregret” („regretul Brexitului”). Sunt regretate (bregretate) timpurile de „dinainte" de Brexit. Dar cei 10 ani care au trecut de la referendum marchează și un eveniment mult timp de neimaginat în Regatul Unit: (re)descoperirea extremei drepte. Căci aparenta schimbare de direcție a britanicilor în favoarea UE maschează o altă realitate: în timp ce o vastă majoritate regretă votul din 2016 în favoarea Brexitului, cel mai radical susținător al divorțului de UE, liderul extremei drepte Nigel Farage pare că ar păși spre pragul puterii.
Partidul său, Reform UK, conduce în toate sondajele pentru alegerile parlamentare programate pentru 2029. Prezentat mult timp ca o barieră insurmontabilă de extrema dreaptă, sistemul electoral britanic uninominal uninominal, care declară ales candidatul cu cel mai mare scor, funcționează acum în favoarea sa, datorită avântului de care se bucură, în principal în detrimentul conservatorilor.
În 2016, referendumul se axase deja în mare măsură pe problema imigrației, identificată drept principala motivație a alegătorilor pro-Brexit. Totul s-a desfășurat de atunci ca și cum rezultatul acelui vot ar fi dezlănțuit și încurajat retorica xenofobă promovată de extrema dreaptă.
Amărăciunea, chiar furia, provenită din consecințele negative ale părăsirii UE, n-a făcut între timp decât să o întărească. Într-un fel, străinii au înlocuit Europa ca țapi ispășitori și au servit ca o distragere a atenției de la tulburările sociale alimentate de creșterea inegalității și a nesiguranței locurilor de muncă, de inflație și de deteriorarea sistemului de sănătate.
„Bregret” („regretul Brexitului”)
Un lucru este sigur: „Bregret” („regretul Brexitului”) este acum un sentiment dominant, împărtășit de aproape 60% de persoane din opinia publică britanică. Dacă un nou referendum ar fi organizat azi, ieșirea din UE ar aduna mai puțin de 40% % din voturi. O creștere economică blocată, o criză politică permanentă, izolarea și pierderea de influență în lume... Promisiunile unei „Marii Britanii globale”, care anunța perspectiva unei reveniri la grandoarea imperială britanică, se confruntă acum cu neputința în fața conflictelor globale.
Pretenția de a beneficia de „eliberarea de sub jugul” standardelor europene s-a epuizat rapid, fiind înlocuită de opusul său: „alinierea dinamică” la regulile UE, singura modalitate de a facilita comerțul. Cât despre sloganul cheie al referendumului ,„Preluați controlul”, care viza să pună capăt liberei intrări a europenilor și să controleze imigrația, asta a dus în realitate la o creștere bruscă a numărului de străini care intră în țară venind din Commonwealth.
Această nemulțumire alimentează ascensiunea unui naționalism specific englezesc și bazat pe identitatea albă, manifestată în timpul numeroaselor demonstrații violente xenofobe și antimusulmane. În special cele organizate de neofascistul Tommy Robinson, care împarte piața electorală a aversiunii anti-imigranți cu Nigel Farage, care are o înfățișare mai respectabilă, dar promite să expulzeze 600.000 de străini în cinci ani.
Brexitul a făcut Europa mai franceză
Uniunea Europeană și Regatul Unit se vor întâlni așadar la un summit pe 22 iulie la Bruxelles, al doilea summit post-Brexit, după cel care a avut loc la Londra în luna mai 2025.
Regatul Unit a părăsit UE în 2020, la patru ani după acel referendum care a sfâșiat țara. Între timp, Brexitul a făcut Europa mai franceză, cum o constata recent «The Economist».
În iunie 2016, în momentul fatidicului referendum, mulți preziceau că în următorul deceniu Uniunea Europeană se va dezintegra, printr-un efect de domino. În realitate, Uniunea Europeană s-a mai solidificat. Absența unei frâne liberale semnificative asupra schemelor etatiste franceze a împins-o spre o mai mare integrare, cel puțin pe alocuri.
Franța este acum țara care propune o tot mai mare integrare, chiar și militară, iar Emmanuel Macron a propus să extindă umbrela nucleară protectoare a Franței asupra întregii Europe.
O reapropiere de Europa pare acum singura soluție pe termen scurt și mediu, ca un colac de salvare... la o traversare în sens invers a Canalului Mânecii.
