Social

Primele zboruri civile spre Chișinău, rememorate cu prilejul marcării Centenarului Aviației Civile

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la inaugurarea primelor rute aeriene civile care legau Bucureștiul de Chișinău și Iași, moment considerat unul dintre cele mai importante repere din istoria aviației civile în spațiul românesc. Cu prilejul Centenarului Aviației Civile, Autoritatea Aeronautică Civilă (ACC) a Republicii Moldova invită publicul să redescopere începuturile unei industrii care, timp de un secol, a contribuit la apropierea comunităților și la dezvoltarea transportului aerian.

Într-o postare publicată pe Facebook, Autoritatea Aeronautică Civilă amintește că la 24 iunie 1926, odată cu inaugurarea rutelor aeriene București–Galați–Chișinău și București–Galați–Iași, „era scris unul dintre cele mai importante capitole din istoria aviației civile din regiune”. Reprezentanții autorității subliniază că aceste zboruri au însemnat mai mult decât o performanță tehnică pentru acea perioadă, simbolizând progresul, conectivitatea și apropierea dintre oameni.

Autoritatea Aeronautică Civilă menționează că aniversarea centenarului reprezintă „o oportunitate de a privi în urmă cu recunoștință către pionierii care au avut curajul să transforme cerul într-o punte între comunități și să pună bazele unei industrii care continuă să modeleze lumea de astăzi”.

Instituția precizează că prezentarea dedicată acestui moment istoric reunește documente și imagini de epocă, repere filatelice și mărturii care ilustrează evoluția aviației civile de-a lungul ultimului secol.

Totodată, autoritatea afirmă că este celebrată „nu doar o aniversare, ci moștenirea unei generații de vizionari care au demonstrat că distanțele pot fi învinse, iar cerul poate deveni un spațiu al cooperării, dezvoltării și păcii”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult