Istoric: Declarația de Suveranitate a pus bazele juridice ale independenței Republicii Moldova
Declarația de Suveranitate a fost „mult mai mult decât un act simbolic” și a constituit „fundamentul juridic și politic al desprinderii de Uniunea Sovietică”, fără de care nu s-ar fi declarat independența în august 1991. Afirmația aparține istoricului Anatol Țăranu și a fost făcută în contextul aniversării a 36 de ani de la adoptarea acestui act istoric.
„Desigur că era un pas, era un fenomen ieșit din comun. Eu cred că multă lume atunci nici nu conștientiza până la ultima literă ce însemna această suveranitate. Din câte îmi aduc aminte, noi am fost a șasea republică unională care ne-am declarat suveranitatea”, a declarat Anatol Țăranu în emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Analistul afirmă că în timp ce Moscova promova ideea reformării Uniunii Sovietice, o parte importantă a societății, „elitele politice și elitele Mișcării de renaștere și emancipare națională conștientizau ieșirea din Uniunea Sovietică”.
„Era nevoie de timp, de efort pentru ca oamenii să înțeleagă ce se întâmplă în realitate și să se alinieze acestor tendințe care duceau spre independență. Și, desigur, Declarația de Suveranitate a fost o etapă extrem de importantă. Atunci, foarte mulți oameni, cetățeni de rând, au început să gândească în termenii că Uniunea Sovietică nu este veșnică, că Uniunea Sovietică este o structură care începe să se destrame”, a afirmat Anatol Țăranu.
Istoricul mai amintește că adoptarea Declarației de Suveranitate nu s-a produs în condiții de consens și a existat o opoziție clară din partea unor deputați.
„În primul rând s-a votat Declarația de Suveranitate doar de 257 de deputați. În total noi eram 372, dacă îmi aduc aminte bine atunci. O parte din deputații nu au votat Declarația de Suveranitate, desigur, din motiv că ei nu s-au prezentat la vot în Parlament. Era vorba, în primul rând, despre deputații care reprezentau în mare parte raioanele din stânga Nistrului, dar și din regiunea găgăuză. Acești oameni nu au votat Declarația de Suveranitate și ei deja se pregăteau, inclusiv alimentați ideologic, dar și logistic de Moscova. Ei se pregăteau pentru ca să oprească această tendință”, a mai amintit Țăranu.
Potrivit analistului, reziliența unor mișcări separatiste au marcat evoluția statului după destrămarea URSS: „Lupta pentru independență nu era simplă, era plină de contradicții, plină de conflicte. Și aceste conflicte, din păcate, în Republica Moldova au luat forma unor mișcări separatiste, care până la urmă chiar s-au instituționalizat”.
„Declarația de Suveranitate însemna un act politico-juridic, dar el trebuia să fie umplut de conținut. Asta necesita timp și efort, inclusiv și schimbarea mentalului colectiv în republică. Nu se făcea totul repede, dar pas cu pas. În baza acestui act legislativ, noi am început să creăm structurile de stat ale republicii și reieșeam din faptul că, prin Declarația de Suveranitate, legile Republicii Moldova și deciziile care erau luate de structurile de stat ale Republicii Moldova erau superioare celor care veneau de la Moscova. Era o schimbare de paradigmă categorică”, a mai explicat Anatol Țăranu.
Despre confruntările politice și mobilizarea Mișcării de renaștere națională, istoricul a declarat că „lupta în Parlament era o luptă politică acerbă”. Totodată, istoricul mai constată că independența a fost câștigată prin eforturi susținute și sacrificii, acesta a concluzionat:
„Declarația de Suveranitate a fost adoptată în condițiile în care Uniunea Sovietică era în plină forță, centrul unional era puternic, armata sovietică, poliția, KGB-ul erau în funcție. Nu, a fost o luptă. O luptă a celor care au pledat pentru independență, inclusiv în cadrul Mișcării de rezistență și de renaștere națională. Indiscutabil a existat o conjunctură favorabilă care a favorizat. Dar, în ultimă instanță, independența a fost dobândită prin lupta aceasta de sacrificiu a majorității cetățenilor R. Moldova, dar și a fruntașilor Mișcării de eliberare națională care au luptat pe parcursul acelor cinci ani de restructurare pentru ca independența să aibă loc. iIr Declarația de Suveranitate a fost unul din pașii importanți, poate cel mai important pas spre independență”, un conchis Anatol Țăranu.
Declarația de Suveranitate reprezintă documentul care a pus bazele afirmării statalității moderne și a constituit primul pas decisiv spre desprinderea de Uniunea Sovietică și proclamarea independenței de stat. La 23 iunie 1990, deputații Sovietului Suprem al RSS Moldovenești au votat documentul într-o perioadă marcată de transformări profunde în spațiul sovietic și de ascensiunea mișcărilor democratice și de renaștere națională.
Documentul a fost adoptat cu o singură abținere. Actul consfințea faptul că Republica Moldova este un stat suveran, iar puterea aparține poporului. Totodată, se stabilea supremația legislației republicane asupra celei unionale și se creau premisele pentru exercitarea independentă a puterii legislative, executive și judecătorești. Acesta prevedea inclusiv dreptul de a întreține relații diplomatice cu alte țări, precum și controlul exclusiv asupra resurselor naturale și patrimoniului național, servind ulterior drept fundament pentru elaborarea Declarației de Independență din 27 august 1991 și pentru adoptarea Constituției Republicii Moldova în 1994.
Constituționalistul Alexandru Arseni, unul dintre autorii documentului, declara anterior că adoptarea Declarației a avut loc în pofida presiunilor exercitate de regimul sovietic. El își amintea atmosfera de entuziasm care a cuprins atunci societatea, mii de oameni fiind adunați în fața clădirii Parlamentului pentru a susține votarea actului istoric.
