„Demnitatea umană nu poate fi negociată”: Mesajul Avocatului Poporului de Ziua Internațională pentru Sprijinirea Victimelor Torturii

Oficiul Avocatului Poporului lansează o campanie națională pentru a atrage atenția asupra faptului că tortura și încălcarea drepturilor omului continuă să reprezinte o problemă în Republica Moldova. Evenimentul este organizat cu prilejul marcării, la 26 iunie, a Zilei Internaționale pentru Sprijinirea Victimelor Torturii.
Cea de-a VIII-a ediție a campaniei #EuNUAplic166 – cu referire la art. 166¹ al Codului penal: Tortura, tratamentul inuman sau degradant – se desfășoară în perioada 26–30 iunie și are drept scop promovarea respectării demnității umane, prevenirea torturii și încurajarea unei culturi instituționale bazate pe respectarea drepturilor omului.
„Demnitatea umană nu poate fi negociată. Nu poate fi suspendată. Nu poate fi ignorată. Orice persoană, indiferent de situația în care se află, are dreptul să fie tratată cu respect și demnitate. Atunci când acest principiu este încălcat, iar o persoană este supusă violenței, umilirii, intimidării sau altor forme de suferință fizică ori psihologică, vorbim despre una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului – tortura și relele tratamente”, se arată în mesajul instituției.
Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului subliniază că acest principiu este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru copii, care beneficiază de o protecție specială împotriva violenței, abuzurilor și tratamentelor degradante.
„Respectarea demnității copilului constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea sa armonioasă și pentru construirea unei societăți bazate pe respectarea drepturilor omului”, precizează instituția.
Potrivit Avocatului Poporului, în ultimii ani Republica Moldova a făcut pași importanți în dezvoltarea mecanismelor de prevenire a torturii și în consolidarea standardelor privind respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, rapoartele Oficiului Avocatului Poporului, ale Direcției pentru prevenirea torturii și ale Consiliului pentru Prevenirea Torturii arată că există în continuare probleme care necesită atenția autorităților.
Printre acestea se numără condițiile din unele locuri de detenție, necesitatea implementării recomandărilor formulate de mecanismele de monitorizare și consolidarea măsurilor pentru prevenirea eficientă a relelor tratamente.
Instituția atrage atenția că lupta împotriva torturii nu se rezumă doar la sancționarea celor care comit abuzuri.
„Combaterea torturii nu înseamnă doar sancționarea abuzurilor. Ea începe prin educație, responsabilitate și conștientizare. Înseamnă înțelegerea faptului că fiecare act de tortură sau de tratament degradant afectează nu doar o persoană, ci încrederea întregii societăți în valorile statului de drept”, se mai spune în comunicat.
Totodată, Oficiul Avocatului Poporului subliniază că „un stat democratic este construit pe respect, iar respectul începe cu modul în care sunt tratați oamenii aflați în cele mai vulnerabile situații”.
Prin campania #EuNUAplic1661, autoritățile publice, instituțiile din domeniul ordinii publice, justiției, sistemului penitenciar, sănătății și protecției sociale sunt îndemnate să transmită public un mesaj comun privind respectarea demnității umane și să își reafirme angajamentul față de principiile drepturilor omului.
CITIȚI ȘI: