Vot în lectură finală: Tehnica militară și armamentul scoase din uz vor putea fi vândute, închiriate sau donate

Deputații au aprobat vineri, 26 iunie, în lectură finală, legea care permite Ministerului Apărării să transmită dreptul de proprietate sau de folosință asupra activelor militare care nu mai pot fi utilizate pentru apărarea națională.
Activitățile de organizare a procesului de transmitere a dreptului de folosință asupra activelor cu destinație militară vor fi asigurate de Ministerul Apărării și aprobate în cel mult 10 zile lucrătoare printr-un aviz al Serviciului de Informații și Securitate (SIS).
În baza deciziei SIS, persoanele interesate vor putea cumpăra, schimba sau închiria activele scoase din uzul Forțelor Armate. De asemenea, Ministerul Apărării va putea efectua donații cu titlu gratuit. Reevaluarea activelor neutilizate se va desfășura cel puțin o dată la doi ani.
Vânzările se vor desfășura prin licitații, cu respectarea principiului eficienței economice. La fel, legea prevede posibilitatea vânzării activelor uzate în afara licitațiilor, dacă există o justificare temeinică în acest sens, inclusiv dacă sunt respectate interesele de securitate națională și angajamentele internaționale ale Republicii Moldova.
Tranzacțiile vor fi aprobate ulterior printr-o hotărâre de Guvern, iar transmiterea activelor vândute se va efectua doar după achitarea integrală a prețului de vânzare.
Totodată, donația unui bun militar se va face cu avizul obligatoriu al SIS. Aceasta se realizează cu titlu gratuit către autoritățile administrației publice, instituții publice, alte state, guverne, entități nestatale, precum și către persoane fizice sau juridice.
O altă formă de înstrăinare a activelor militare scoase din uz este schimbul pe alte bunuri militare. Acesta se va face cu respectarea principiului echivalenței economice, astfel încât valoarea reală a activelor oferite să fie cel puțin egală cu valoarea celor dobândite.
Închirierea se va realiza în baza unui contract care stabilește durata, destinația, condițiile de utilizare, cuantumul chiriei și obligațiile privind menținerea integrității activelor. Documentul va interzice transmiterea activelor către terți, fără a transfera dreptul de proprietate. Totodată, cuantumul chiriei nu va putea fi mai mic decât plafonul minim calculat conform legii bugetului de stat pentru anul respectiv.
Mijloacele financiare obținute din toate aceste operațiuni vor fi transferate integral în bugetul de stat.
CITIȚI ȘI: