Externe

Canale ucrainene de monitorizare susțin că o uzină militară din Volgograd a fost ținta unui atac

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În noaptea de sâmbătă, Volgogradul a fost atacat cu rachete ucrainene de tip „Flamingo”, a declarat șeful companiei Fire Point. Denis Știlerman, a cărui companie produce rachetele „Flamingo”, a publicat imagini video în care se presupune că este surprinsă lansarea a cinci rachete, relatează BBC News. „Volgograd întâmpină migrația sezonieră a flamingilor din Ucraina. Va urma”, a scris el.

În videoclipul distribuit de Știlerman pe rețeaua X apar și imagini preluate de pe canale ucrainene de monitorizare, în care pot fi observate explozii în Volgograd.

Locuitorii orașului au relatat despre explozii produse în jurul orei patru dimineața, ora locală. Într-una dintre înregistrări se vede cum o rachetă lovește un obiectiv neidentificat și explodează.

Autoritățile locale nu au anunțat lovituri asupra orașului. Anterior, Agenția Federală Rusă pentru Transport Aerian (Rosaviația) avertizase despre închiderea aeroportului din Volgograd.

Știlerman a redistribuit, de asemenea, o postare a canalului ucrainean de monitorizare Exilenova+, în care se afirmă că în Volgograd a fost lovită uzina de apărare „Titan-Barikadî”.

Autoritățile ucrainene descriu întreprinderea drept „o companie a industriei de apărare specializată în tehnică de artilerie și rachete”. Potrivit Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, aceasta face parte din corporația de stat „Roscosmos” și dezvoltă și produce „lansatorul autopropulsat al sistemului operativ-tactic «Iskander-M», lansatorul autonom al complexului de rachete «Topol-M», componenta de artilerie a obuzierului autopropulsat «Msta-S» și alte sisteme”.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult