O samă de cuvine | Din nou despre englezirea limbii, în vrac și cu toptanul, și cum putem să o mai strunim
Am mai vorbit despre englezirea masivă a limbii, în vrac și cu toptanul, atât în lexic, cât și în sintaxă. Fenomenul este mult mai marcat în zona Bucureștiului și a marilor orașe din România, mai puțin însă în R. Moldova.
Mi-a revenit asta în minte (și sărit în ochi) văzând o cugetare pe rețelele sociale românești a unui influențăr cu gramatica șovăielnică, dar primitor de numeroase like-uri, care spune că: "Actualmente femeile sunt mai infidele decât bărbații!"
“Actualmente”... N-am nevoie să deschid tot textul, printr-un click elegant, ca să văd că e tradus mecanic și servil din engleză și că în original era acolo “Actually", care înseamnă în română "De fapt", fără specificarea prezentului, iar nu "Actualmente", care e de fapt un adverb de timp = în prezent, ca opus trecutului…
Sigur, e poate prea târziu să mai scoți asemenea englezisme care au parazitat vocabularul, unele par să fi intrat definitiv în rezervorul cotidian, precum "a aplica" pentru a candida, apoi hidosul "narativă", calchiat din provincialism cultural, când limba oferea atâtea echivalente firești, iar “narativa” doar calchiază robotic americanul “the narrative”. Pentru “the narrative” din engleza americană avem deja în românește "povestea", "scenariul", "discursul", "intriga", "acțiunea", "pretextul mincinos", "structura" sau "tema", în funcție de context.
Ca să nu mai vorbim de aceea că mulți oameni nu mai știu să folosească nici adverbele de timp… Un fel de infirmitate lingvistică l-a banalizat pe “ever”… Vezi si citești oameni, aproape exclusiv din ultimele două generații, altminteri cu creierul intact, care nu mai știu să-și formuleze extazul altfel decât englezit: “cel mai tare film de horror (pe) care l-am văzut ever”…
Tot din engleză a pornit și insuportabila manie de a folosi sistematic pronumele personal narativ chiar când personajul descris e singur în peisaj iar cititorul știe că e singur, însă citim în literatura de azi: “El s-a așezat…. El a luat… El a băgat în gură”… deși știm că personajul e singur în cameră. La fel s-a răspândit și moda de a nu mai folosi pronumele atone: în loc de “primește-ți pedeapsa”, auzi azi “primește pedeapsa TA” etc… ajungându-se la orori cum vezi prin reclamele băncilor: “Primește cardul tău”. Adevărul este că obișnuința bilingvismului, fie el și pasiv, poate uneori să ne joace feste inconștiente. Româna din Republica Moldova a păstrat unele turnuri rusești, chiar și printre intelectuali, iar asta deseori fără ca vorbitorul să-și dea seama. Astfel, invitat eu fiind odată la masă la Chișinău de doi intelectuali locali, ba chiar nu foarte în vârstă, am identificat o asemenea structură moștenită din rusă.
Ajunsesem la restaurant cu unul din ei, iar celălalt întârzia, așa că pe când sporovăiam cu cel care mă adusesem acolo, cel încă absent a sunat să se scuze. Prietenul meu i-a spus însă să nu se grăbească inutil, că noi vorbim, dar a rostit liniștitor: -- «Suntem aici cu Dan». Eram doar noi doi, el singur și eu, așa că pluralul "suntem cu Dan" nu se justifica aparent, dar deodată mi-am dat seama că omul formula ca în rusă: «мы с Дaном». I-am atras atenția, a recunoscut și am râs împreună.
Sigur, există scuza că nu avem cu totul un control asupra limbii, că suntem traversați de Logos și că de fapt limba vorbește prin noi, dar parcă totuși am putea s-o ținem în frâu… și nu «actualmente», ci cât mai e timp.
