Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Investițiilor Verzi: Economia verde nu este un proiect separat, ci parte din integrare

Bogăția unei națiuni nu mai este măsurată astăzi doar prin resursele extrase din natură, ci prin capacitatea de a le proteja și de a crea valoare folosind mai puține resurse. Mesajul a fost transmis de premierul Alexandru Munteanu la Forumul privind Finanțele și Investițiile Verzi Moldova.
Potrivit prim-ministrului, dacă în trecut investitorii se concentrau exclusiv pe producția unei fabrici, în prezent aceștia analizează și consumul de resurse, nivelul de reciclare, eficiența energetică și gradul de pregătire pentru provocările viitorului.
„În doar o jumătate de secol, ecologia a trecut de la periferia agendei publice în centrul politicilor economice. Republica Moldova înțelege această realitate. Conferința investițională UE–Moldova, desfășurată acum câteva săptămâni, a arătat că țara noastră inspiră încredere și poate atrage resurse importante pentru modernizare și creștere economică. Pentru noi, economia verde nu este un proiect separat de integrarea europeană. Ea este parte din integrarea europeană”, a declarat șeful Guvernului în cadrul evenimentului din 29 iunie.

Reuniunea este dedicată accelerării investițiilor verzi și durabile, precum și consolidării tranziției către o economie mai eficientă, mai rezilientă și mai prietenoasă cu mediul. Alexandru Munteanu a subliniat, în acest context, că în procesul de aderare la Uniunea Europeană, politicile de mediu capătă o importanță strategică.
„Economia viitorului nu va recompensa risipa, ci eficiența. Iar noi ne dorim ca Republica Moldova să fie printre țările care câștigă această competiție. De aceea, pentru Guvern, investițiile verzi nu sunt doar investiții în mediu, ci investiții în viitorul economiei noastre”, a mai spus prim-ministrul.

Prima ediție a Forumului privind Finanțele și Investițiile Verzi Moldova este un eveniment strategic dedicat mobilizării investițiilor verzi și sustenabile. Agenda include discuții la nivel înalt, paneluri tematice, studii de caz din mediul de afaceri și ateliere dedicate IMM-urilor, instituțiilor financiare și părților interesate în aplicarea taxonomiei verzi.
La reuniune participă factori de decizie, instituții europene, organizații financiare internaționale și locale, investitori, reprezentanți ai sectorului bancar și ai mediului de afaceri. Printre invitații de onoare se numără Jessika Roswall, comisară europeană pentru Mediu, Reziliența în Domeniul Apei și o Economie Circulară Competitivă, care va contribui la dialogul privind prioritățile europene în domeniul investițiilor favorabile naturii și al economiei circulare.
Conceput ca o platformă anuală, forumul urmărește să alinieze prioritățile de dezvoltare ale Republicii Moldova cu instrumentele financiare disponibile și capacitatea de implementare, susținând convergența cu standardele europene de sustenabilitate.
CITIȚI ȘI: