Foametea organizată de regimul sovietic ar putea fi declarată crimă împotriva umanității: „Au mâncat câini și șobolani ca să scape cu viață”
Foametea provocată în anii 1946 - 1947 pe actualul teritoriu al R. Moldova ar urma să fie recunoscută oficial drept crimă împotriva umanității, comisă de regimul totalitar sovietic împotriva populației autohtone pe criterii sociale și politice. O inițiativă legislativă care prevede acest lucru urmează să fie dezbătută în Parlamentul de la Chișinău. Inițiativa este parte a procesului de desovietizare a societății, comentează istoricul Anatol Țăranu.
Proiectul de lege privind comemorarea victimelor foametei provocate în anii 1946 - 1947, înaintat de Partidul Acțiune și Solidaritate, propune instituirea unui cadru juridic pentru protejarea memoriei victimelor, condamnarea negării sau justificării tragediei și promovarea cercetării istorice asupra uneia dintre cele mai dramatice pagini din istoria statului nostru.
Astfel, documentul prevede condamnarea oficială a regimului totalitar sovietic pentru provocarea deliberată a foametei prin confiscarea recoltelor, impunerea unor cote imposibil de realizat și restricționarea libertății de circulație a populației.
Potrivit inițiativei, negarea publică, justificarea, minimalizarea sau prezentarea denaturată a foametei din anii 1946 - 1947 reprezintă acțiuni care aduc atingere memoriei victimelor și demnității umane, fiind incompatibile cu valorile constituționale ale Republicii Moldova și urmând să fie sancționate penal.
Autorii proiectului subliniază însă că legea nu trebuie să limiteze libertatea de exprimare, cercetarea științifică sau dezbaterile academice desfășurate cu bună-credință și cu respectarea standardelor profesionale și etice.
Inițiativa mai stabilește și obligații pentru autoritățile publice centrale și locale, care vor trebui să elaboreze politici de păstrare și promovare a memoriei victimelor, să asigure studierea foametei în instituțiile de învățământ, să sprijine cercetarea fenomenului și să dezvolte infrastructura memorială prin edificarea de muzee, monumente și memoriale dedicate memoriei foametei.
Proiectul garantează accesul liber al cercetătorilor, organizațiilor societății civile și cetățenilor la documentele de arhivă privind foametea din anii 1946-1947.
Informațiile referitoare la această perioadă vor fi considerate de interes public major și nu vor fi supuse restricțiilor prevăzute de legislația privind protecția datelor cu caracter personal.
În cazul adoptării legii, Guvernul va avea la dispoziție șase luni pentru a armoniza legislația subsecventă, a aproba un Program național de comemorare a victimelor foametei și a asigura conservarea patrimoniului documentar și memorial al acestei tragedii.
Sovieticii au „măturat” podurile moldovenilor
Profesoara de istorie Maria Bobeică din satul Horodiște, raionul Călărași, spune că drama foametei a rămas vie în familia sa prin poveștile mamei, care a supraviețuit atât foametei, cât și deportării din 1949. Potrivit ei, seceta din 1946 a fost agravată de politica autorităților sovietice, care au confiscat produsele alimentare și au impus populației numeroase obligații fiscale în produse.
„Anii de foame, într-adevăr, au fost ani foarte grei, fiindcă puterea sovietică a adunat de la populație fel de fel de impozite în produse și populația a rămas, practic, fără surse alimentare. A fost un an secetos cum nu s-a mai văzut”, povestește profesoara.
Ea spune că oamenii au recurs la gesturi disperate pentru a supraviețui: „Ca să scape cu viață, oamenii au fost nevoiți să-și taie toate vitele, au mâncat câini. (...) Mâncau șobolani, mâncau fel de fel de țistari, ceea ce se găsea pe câmp numai ca să scape cu viață. Au scăpat cu viață măcinând ciocălăi, un pumn de sămânță de poamă, miezul de la răsărită, de la hlujanul de păpușoi”.
La doar doi ani după foamete, familia mamei sale a fost deportată în Siberia. „Bunica cu șase copii... În noaptea de 5 spre 6 iulie, au venit activiști comsomoliști, de partid și soldați ai armatei sovietice. Cu automatele băteau la ușă și nu plecau până nu îmbarcau toată familia în camion”, rememorează profesoara.
Singurul bun care le-a ajutat să supraviețuiască în exil a fost o mașină de cusut: „Și-a luat o mașină de cusut, cu dânsa s-au și salvat, că bunica avea o fiică ce cosea foarte bine... s-au mai hrănit și din aceasta”.
Drumul spre regiunea Altai a durat o lună, în condiții pe care profesoara le descrie drept inumane.
„La amiază, li se dădea o căldare de supă pentru întreg vagonul. (...) Când oamenii încercau să-și facă mămăligă în gări, strigau «În vagoane!» și vărsau tot, ca apoi trenul să mai staționeze pentru mai multe ore”, ne povestește Maria Bobeică.
Ajunși într-un colhoz din Altai, familia a continuat să îndure lipsuri: „Pâine nu au mâncat, cu toate că lucrau. Norma pe zi era cinci cartofi și o sticlă de abrat (lapte degresat - n.r.)”.
Familia s-a întors acasă abia în 1957, după moartea lui Stalin. Profesoara afirmă că experiențele trăite de mama sa au lăsat urme adânci asupra întregii familii: „Regimul sovietic a băgat frica în oameni și tot timpul mama ne spunea: «Nu cumva să te pui vreodată martor, nu cumva să spui ceva împotriva cuiva»”.
Ajunsă profesoară de Istorie, Maria Bobeică spune că a considerat o datorie morală să le vorbească elevilor despre foamete și deportări, inclusiv pentru că în manualele de istorie aceste subiecte au fost mult timp insuficient prezentate.
„Am încercat la toate orele de Istorie, aproape 40 de ani, să le spun cum a fost foametea, cum au fost deportările, prin câte chinuri au trecut oamenii. (...) Ceea ce gândim trebuie să spunem și să spunem adevărul așa cum a fost”, a punctat profesoara.
Foametea, „cea mai tragică pagină din istoria sovietică a R. Moldova”
Istoricul Anatol Țăranu consideră că inițiativa legislativă reprezintă o etapă importantă în procesul de asumare a trecutului și de desprindere de moștenirea sovietică.
„De fapt, este vorba despre procesul de desovietizare a societății moldovenești, care, din păcate, nu a avut sfârșit nici după 35 de ani de independență”, a comentat Țăranu, pentru Teleradio-Moldova.
Potrivit istoricului, în societate persistă încă elemente ale mentalității sovietice, inclusiv tendința de a minimaliza sau justifica crimele regimului comunist.
„Foametea a fost cea mai tragică pagină din istoria sovietică a Republicii Moldova. Ceea ce face astăzi Parlamentul (...) nu este nimic altceva decât acest proces de desovietizare, de întoarcere la adevărul istoric și de a crea un element al identității naționale”, susține istoricul.
Țăranu afirmă că, asemenea Holodomorului din Ucraina, foametea din 1946 - 1947 ar putea deveni un reper al memoriei colective și al identității naționale din Republica Moldova.
„Foametea a adus la accelerarea la maximum a procesului de sovietizare prin deconstrucția identitară impusă de sovietici, când moldovenii au fost declarați neromâni. Această deconstrucție identitară își are repercusiunile până în ziua de astăzi și provoacă dezbinarea existentă în societatea moldovenească”, a adăugat el.
Referindu-se la predarea acestui subiect în școli, istoricul apreciază că situația s-a îmbunătățit în ultimii ani: „Cred că în ultimii ani s-a produs o schimbare în bine. Recent, a fost editat un suport didactic consacrat istoriei sovietice în Republica Moldova și temei foametei. Este o mărturie bazată pe documente care facilitează foarte mult activitatea pedagogilor”.
Totuși, acesta remarcă faptul că, deși istoricii din Republica Moldova au cercetat timpuriu fenomenul și au publicat documente valoroase, concluziile acestor cercetări au ajuns cu întârziere în manualele școlare.
„Nu a existat o abordare complexă care permitea în profunzime ca acest fenomen să fie studiat în școli. Acum, lucrurile se schimbă și problema foametei a devenit una de analiză specială în procesul didactic din Republica Moldova”, a punctat Țăranu.
Potrivit estimărilor făcute de istorici, pe actualul teritoriu al Republica Moldova au murit, din cauza foametei organizate, aproximativ 200 de mii de oameni, „o cifră catastrofală pentru R. Moldova, fiind vorba despre aproape 10% din populația R. Moldova care a murit de foame”.
„Este un act de genocid social aplicat de statul sovietic în raport cu populația R. Moldova”, a conchis istoricul Anatol Țăranu.
CITIȚI ȘI:
