Diaspora

Un moldovean cu cetățenie română, arestat în Germania. Plănuia să instaureze un regim național-socialist în România

Un moldovean cu cetățenie română a fost arestat în Germania, fiind acuzat de tentativă de fondare a unei organizații teroriste de extremă dreapta, cu scopul de a declanșa un „război terorist” în România, de a provoca prăbușirea statului român și de a contribui la crearea unei entități statale inspirate de modelul național-socialist, a anunțat Parchetul Federal într-un comunicat de presă, informează EFE, preluată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, Nichita P. a fost arestat în regiunea Enz, din landul Baden-Wurttemberg, în sud-vestul țării, de către ofițeri de poliție din landul respectiv și din Renania-Palatinat.

Acuzatul, considerat un „tânăr adult” conform legii penale germane, este suspectat că a încercat să fondeze, în calitate de lider al acesteia, o organizație teroristă străină și că a plănuit un act grav de violență care pune în pericol siguranța statului.

Procuratura îl acuză pe Nichita P. – care la data producerii faptelor avea între 18 și 20 de ani, potrivit dpa – că a încercat, de la începutul anului 2023, să creeze o organizație de extremă dreapta care vizează prăbușirea statului român și instaurarea unui model național-socialist în România.

Pentru a recruta membri pentru organizație, acuzatul a administrat două canale pe un serviciu de mesagerie din Germania care vizau în principal tineri români, conform rechizitoriului.

Prin intermediul acestor canale, el și-a îndemnat abonații și membrii să comită diverse infracțiuni, între care realizarea de graffiti cu simboluri de extremă dreapta, incitarea tinerilor la autovătămare, efectuarea de atacuri incendiare împotriva clădirilor folosite de migranți sau membri ai comunității LGBTQ+ și chiar uciderea unor persoane considerate „subumane”, potrivit acuzării.

Acesta a publicat, de asemenea, pe canale instrucțiuni pentru fabricarea de otrăvuri și explozibili, precum și pentru construirea de cocteiluri Molotov și mașini-capcană.

Potrivit dpa, moldoveanul cu cetățenie română urmează să apară marți seara în fața unui judecător de instrucție de la Curtea Federală de Justiție din Karlsruhe, care va decide cu privire la arestarea sa preventivă.

Potrivit PressOne, este vorba despre un neonazist din Republica Moldova, despre care publicația a scris în primăvara anului trecut că recrutează tineri români pe Telegram. Surse judiciare din România au confirmat pentru PressOne că este vorba despre persoana pe nume Nichita Popescu.

În aprilie 2025, PressOne a publicat o investigație despre Unitatea 731, o grupare neonazistă care recruta tineri români, majoritatea de vârsta liceului, pe Telegram.

Recruții erau puși să bată oameni fără adăpost, să vandalizeze monumente evreiești și să-și ucidă „dușmanii”, iar acțiunile lor erau recompensate cu puncte, ca într-un joc video.

PressOne a arătat că Unitatea 731 este opera lui Nichita Popescu, un neonazist din Republica Moldova stabilit în Germania care se laudă că urmează modelul unor organizații similare din Rusia și Ucraina.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult