Social

Tinerii vor putea utiliza identitatea digitală încă de la 14 ani, odată cu primul act de identitate

MoldStreet
Sursa: MoldStreet

Adolescenții care împlinesc vârsta de 14 ani vor putea solicita înscrierea certificatului calificat pentru semnătura electronică în cartea de identitate sau în cartea de rezidență. Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova a fost modificat în ședința Guvernului din 1 iulie.

„Prin acest proiect, continuăm implementarea măsurilor prevăzute de strategia de transformare digitală, astfel încât serviciile publice electronice să fie mai accesibile și mai adaptate nevoilor cetățenilor”, a declarat în ședință ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Potrivit acesteia, prin decizia aprobată, la împlinirea vârstei de 14 ani, tinerii vor avea posibilitatea de a utiliza identitatea digitală încă de la obținerea primului act de identitate. Certificatul calificat pentru semnătura electronică va putea fi înscris în acte doar la cererea minorului și a reprezentantului legal.

„Este important să precizăm că deținerea acestuia nu oferă capacitate deplină de exercițiu și nu extinde drepturile juridice ale minorului”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Proiectul prevede, totodată, configurarea accesului la serviciile publice electronice prin platforma guvernamentală MPass, „în scopul asigurării unui acces sigur și rapid la serviciile oferite de instituțiile publice”.

Agenția Servicii Publice (ASP) a eliberat până în prezent peste 400.000 de cărți de identitate de tip nou, la puțin peste un an de la lansarea documentului, care oferă un nivel sporit de securitate și facilitează accesul la serviciile publice digitale prin semnătura electronică integrată.

Directorul ASP, Mircea Eșanu, a declarat la Moldova 1 că interesul pentru noul document este în continuă creștere, în special în rândul tinerilor. Aproximativ 90% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani solicită și semnătura electronică.

La nivel guvernamental, sunt disponibile aproximativ 400 de servicii electronice, iar ASP oferă aproape 100 de servicii care pot fi solicitate integral online.

ASP a anunțat pe 1 iulie că în trei centre multifuncționale ale instituției au fost amenajate zone de autoservire asistată. La sosirea în centrul multifuncțional, cetățenii se pot adresa la biroul de informații, iar un angajat ASP îi va ghida către zona de autoservire și le va oferi suportul necesar pentru accesarea serviciilor disponibile online.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult