Ministerul Mediului: Principalele surse de zgomot din țară vor fi cartografiate până în 2030

Poluarea fonică afectează tot mai mult calitatea vieții, în special în orașe, unde traficul rutier, feroviar și aerian generează niveluri ridicate de zgomot. Pentru a identifica cele mai afectate zone și a reduce impactul asupra sănătății populației, Guvernul R. Moldova a aprobat un nou regulament privind gestionarea zgomotului ambiental.
Documentul prevede identificarea principalelor surse de zgomot, elaborarea hărților acustice și implementarea unor măsuri concrete, precum plantarea perdelelor forestiere, instalarea panourilor fonoabsorbante și izolarea fonică a clădirilor.
„Este un regulament-pionier în Republica Moldova, care va determina zgomotul produs de traficul rutier, traficul aerian, traficul feroviar, precum și de instalațiile industriale prevăzute de legislație”, a declarat Aliona Rusnac, secretară de stat la Ministerul Mediului, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.
Potrivit Alionei Rusnac, regulamentul va fi implementat în mai multe etape. Acesta va intra în vigoare la o lună după publicarea în Monitorul Oficial, iar autoritățile vor identifica, până în anul 2028, principalele surse care generează zgomot.
„Până în anul 2028, vor fi identificate drumurile principale, căile ferate și aeroporturile civile principale. Vor fi analizate drumurile cu peste trei milioane de treceri de vehicule anual, căile ferate cu peste 30.000 de treceri ale trenurilor și aeroportul cu peste 50.000 de aterizări și decolări pe an”, a precizat secretara de stat.
Ulterior, până în iunie 2030, vor fi elaborate hărțile acustice, iar până în iulie 2031 vor fi întocmite planurile de acțiune pentru reducerea zgomotului.
„Aceste hărți vor arăta, în primul rând, nivelul de zgomot și proveniența, după care vom putea depista câte persoane și locuințe sunt afectate, unde sunt depășite aceste limite”, a detaliat Aliona Rusnac.
Hărțile acustice vor reprezenta baza tuturor măsurilor care vor fi aplicate în viitor.
„Hărțile acustice sunt un fel de radiografie a zgomotului. Ele arată nivelul de zgomot, sursele principale, câte persoane și câte locuințe sunt afectate și unde sunt depășite limitele. Astfel, vom ști unde trebuie să intervină autoritățile cu măsuri”, a punctat Aliona Rusnac.
Perdele forestiere, panouri fonoabsorbante și izolare fonică
Pentru reducerea poluării fonice, autoritățile vor putea aplica mai multe măsuri, în funcție de problemele identificate în fiecare zonă.
„În primul rând, trebuie să instalăm panouri fonoabsorbante. O altă măsură foarte necesară este plantarea perdelelor forestiere. De asemenea, sunt prevăzute fluidizarea circulației, utilizarea asfaltului cu nivel redus de zgomot și măsuri de izolare fonică a clădirilor. Toate aceste măsuri vor duce la diminuarea emiterii zgomotului”, a spus secretara de stat.
Potrivit Alionei Rusnac, o atenție specială va fi acordată zonelor sensibile, precum școlile, spitalele și cartierele rezidențiale, unde zgomotul afectează cel mai mult sănătatea oamenilor.
„Trebuie să intervenim în zona școlilor, spitalelor și în zonele de locuințe. Prin măsurile pe care le vom implementa și prin implicarea autorităților locale, vom putea reduce impactul zgomotului asupra populației”, a subliniat aceasta.
Secretara de stat estimează că cele mai vizibile efecte ale regulamentului vor putea fi observate în jurul anului 2035, când toate etapele vor fi implementate, iar nivelul zgomotului ambiental ar putea fi redus cu aproximativ 10%.
„Aș vrea să resimțim efectele chiar de astăzi, însă cel mai mult le vom simți către anul 2035, când vor fi elaborate hărțile acustice, planurile de acțiune și vor fi aplicate măsurile necesare. Potrivit calculelor noastre, nivelul zgomotului ambiental ar putea fi redus cu aproximativ 10% față de cel actual”, a spus Aliona Rusnac.
Republica Moldova se află la început de drum în ceea ce privește gestionarea zgomotului ambiental, însă experiența statelor europene arată că astfel de măsuri pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții.
„Vedem foarte bine că în statele dezvoltate, atunci când există un trafic mai mare, sunt aplicate inclusiv taxe pentru a reduce zgomotul. Sunt state care au ajuns la un anumit nivel și implementează măsuri eficiente pentru diminuarea poluării fonice”, a conchis secretara de stat de la Ministerul Mediului.
CITIȚI ȘI: