Economic

Recolta culturilor de floarea-soarelui va fi mai mare decât în anii precedenți, estimează specialiștii

Recolta medie la nivel național a culturilor de floarea-soarelui ar putea constitui, în acest an, între 18 și 20 de chintale la hectar, comparativ cu media ultimilor zece ani, de 19 chintale la hectar. Estimarea a fost realizată de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu și se bazează pe analiza factorilor agroclimatici precum cantitatea de precipitații și umiditatea solului, precum și pe condițiile meteorologice prognozate pentru perioada rămasă până la recoltare.

Evoluția culturilor depinde în continuare de condițiile meteorologice din următoarele săptămâni, iar fenomene precum seceta sau temperaturile extreme pot afecta semnificativ recolta, care va ajunge la maturitate deplină peste aproximativ o lună.

Este prematur să fie făcută o prognoză exactă a producției de floarea-soarelui, aceasta putând fi realizată abia la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii august, când cultura va ajunge la maturitate deplină, a precizat directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari. Potrivit acestuia, până atunci, recolta va depinde în mare măsură de evoluția condițiilor meteorologice.

„Există premise pentru un prognostic pozitiv, deoarece în perioada semănatului și imediat după aceasta am avut precipitații suficiente, apropiate de media multianuală. Aceste condiții au permis culturilor să pornească bine în vegetație. Până nu demult, starea lor era bună. Totuși, plantele sunt acum supuse stresului termic, iar dacă temperaturile ridicate și deficitul de precipitații vor persista și în luna iulie, ne putem aștepta la o înrăutățire a condițiilor și, implicit, la diminuarea producției”, a declarat Alexandru Slusari.

Roada culturilor de floarea-soarelui va fi mai bună decât în anii precedenți, dacă nu vor persista temperaturile caniculare, potrivit agricultorului Nicolae Sprînceanu, care deține 450 de hectare de floarea soarelui în satul Hîrtopul Mic.

„Floarea-soarelui arată foarte bine. Din ce se vede acum, putem spera la aproximativ trei tone la hectar. Dar dacă vor veni temperaturi de 40 de grade, producția poate scădea considerabil. Floarea este deja înflorită, însă dacă va fi prea cald, polenizarea nu se va produce corespunzător și există riscul unor pierderi importante”, a spus Nicolae Sprînceanu.

Potrivit datelor oferite de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în anul curent se prognozează o producție medie de 1.9 tone la hectar la cultura de floarea-soarelui și o recoltă totală de aproximativ 762 de mii de tone, de pe o suprafață însămânțată de 390 de mii de hectare.

Cele mai extinse suprafețe cultivate de floarea-soarelui sunt în UTA Găgăuzia - peste 33 de mii de hectare, urmată de raionul Florești cu aproximativ 22 de mii de hectare, Căușeni, Cahul, Soroca și Râșcani.

CITIȚI ȘI:

Eva Alexandra Fruntașu

Eva Alexandra Fruntașu

Autor

Citește mai mult