Apel adresat Kremlinului: Stop mobilizării forțate a minorităților etnice pentru războiul din Ucraina

În Azerbaidjan a fost organizată o conferință în cadrul căreia participanții au cerut Federației Ruse să înceteze „trimiterea forțată a reprezentanților minorităților etnice pe frontul din Ucraina”, precum și să recunoască „genocidul circasienilor și al altor popoare”, transmite publicația Ostorojno, novosti.
Conferința, intitulată „Diversitatea culturală și etnică: lecțiile istoriei, provocările contemporane”, a avut loc în orașul Șușa și a fost organizată de Centrul pentru Diversitate Culturală și Etnică. Organizația a fost înființată la 20 ianuarie de jurnalistul azer Seifaddin Huseynli (Safarov), după ce doi dintre frații săi au murit în timpul unui raid al forțelor de ordine din Ekaterinburg, în iunie 2025. Incidentul a provocat o deteriorare accentuată a relațiilor dintre Rusia și Azerbaidjan. Un alt frate al acestuia se află în detenție în Rusia.
La eveniment au participat activiști, cercetători, apărători ai drepturilor omului și reprezentanți ai societății civile din zece țări: Azerbaidjan, Statele Unite, Franța, Lituania, Polonia, Cehia, Germania, Israel, Turcia și Georgia.
La finalul conferinței, participanții au adoptat o declarație în care au subliniat „necesitatea încetării trimiterii forțate pe frontul din Ucraina a reprezentanților minorităților etnice din Rusia – circasieni, lezghini, avari, tătari, kumîci, ceceni, saha (iakuți), buriați și alte popoare neruse – prin presiuni, persecuții, șantaj și privare de libertate”.
Documentul solicită, de asemenea, autorităților ruse să „recunoască genocidul circasienilor și al altor popoare, să renunțe la glorificarea persoanelor implicate în crime în masă, să asigure accesul la arhivele istorice și să combată manifestările de șovinism, xenofobie și atacurile împotriva reprezentanților popoarelor neruse comise de grupările de tip skinhead și succesorii acestora”.
În discursul de deschidere, Seifaddin Huseynli (Safarov) a declarat că „numeroase popoare, inclusiv azerii, sunt supuse în mod sistematic discriminării pe criterii etnice și religioase în Rusia”.
„Resimțim profund această suferință prin propria experiență de familie. La 27 iunie 2025, în Ekaterinburg, trei dintre frații mei și mai multe rude apropiate au fost victimele unui atac nejustificat din partea forțelor de ordine ruse. Angajații organelor de drept au pătruns brusc în locuințele lor. Sub privirile membrilor familiei, inclusiv ale femeilor și copiilor, aceștia au fost supuși unor torturi și rele tratamente insuportabile”, a afirmat el.
Declarația adoptată la conferință menționează totodată „modelul exemplar al Azerbaidjanului în domeniul protecției diversității etnice și culturale” și susține că „victoria Azerbaidjanului la Șușa trebuie să servească drept exemplu de restabilire a dreptății istorice, de care au nevoie în mod special popoarele care au trecut printr-un trecut colonial”.
Conferința s-a desfășurat la Șușa, oraș preluat de Azerbaidjan în 2020, în timpul războiului din Nagorno-Karabah. După conflict, întreaga populație armeană a părăsit localitatea, iar autoritățile azere organizează în prezent aici conferințe și evenimente internaționale, după ce au declarat Șușa atât capitală culturală a lumii islamice, cât și capitală culturală a lumii turcice.
CITIȚI ȘI:
Azerbaidjanul și Ucraina vor aprofunda cooperarea în domeniul apărării, anunță Aliyev și Zelenski
R. Moldova, interesată să dezvolte proiecte comune în domeniul energetic cu Azerbaidjan
Ancheta privind prăbușirea avionului AZAL, oprită în Rusia. Reacția dură a Azerbaidjanului
Azerbaidjanul își aliniază armata la standardele NATO. Aliev: „Procesul de modernizare va continua”