Atacurile asupra rafinăriilor și bazelor petroliere forțează Rusia să suspende exporturile de motorină și să înceapă importurile

Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor și petrolierelor forțează Rusia să suspende exporturile de motorină și să înceapă importurile. Numai în ultimele trei zile au fost avariate 19 petroliere și un cargobot din așa-numita flotă fantomă a Kremlinului. Unsprezece dintre cele mai mari rafinării sunt nefuncționale, iar criza carburanților a depășit de mult granițele peninsulei ocupate Crimeea și a cuprins întreaga Federație Rusă.
Ucraina a lovit cu drone două baze petroliere în Stavropol și Tver, la 500 de kilometri de linia frontului. Și în regiunea Rostov a fost avariat un terminal petrolier. Totodată, două petroliere rusești au fost lovite de drone ucrainene în Marea Azov, iar unul dintre ele a luat foc.
Cu ajutorul navelor, Rusia transportă carburanți pentru trupele sale din Crimeea anexată, iar ucrainenii țintesc logistica terestră și maritimă rusă pentru a lipsi armata Kremlinului de combustibil.
Locuitorii peninsulei anexate Crimeea se confruntă cu mari dificultăți. În regiune au loc pene frecvente de curent, iar benzinăriile nu mai activează, din cauza penuriei de combustibil. Apropiații lui Vladimir Putin au fost nevoiți să recunoască gravitatea situației.
„Reducerile forțate ale volumelor de producție de combustibil au modificat, printre altele, rutele utilizate pentru livrarea combustibilului către consumatorii finali. Cererea de combustibil pentru motoare a crescut, de asemenea, cu aproximativ o treime, aceasta fiind o creștere destul de semnificativă. A fost introdusă o interdicție privind exporturile de motorină, ceea ce va permite creșterea aprovizionării cu combustibil pe piața internă. De asemenea, în iulie vom începe importurile de produse petroliere și vom crește volumele de producție cu produse cu un grad ecologic mai scăzut”, a spus viceprim-ministrul din Rusia, Aleksandr Novak.
„Sunt măsuri temporare, e absolut evident. Situația este legată de încercările de a perturba sezonul de vacanță al cetățenilor noștri în sudul țării, inclusiv în Crimeea. Cu toate acestea, trebuie să luăm măsuri acum pentru a sprijini atât locuitorii, cât și pe cei care se duc acolo în vacanță”, a declarat președintele rus, Vladimir Putin.
Rusia, a doua cea mai mare țară producătoare de petrol din lume, după Statele Unite și Arabia Saudită, a ajuns să se confrunte cu penuria de combustibil din cauza loviturilor frecvente ale armatei ucrainene. În 2023, Rusia a recurs pentru prima dată în istoria recentă la importuri de combustibil din Belarus și, ulterior, din India.
Acum, autoritățile au decis să înceapă să importe la scară largă benzină și motorină din India.
Atacurile Kievului fac parte dintr-o campanie de 40 de zile menită să-l oblige pe Putin să oprească războiul pe care l-a declanșat în februarie 2022.
CITIȚI ȘI: