Politic

Fostul ambasador al Statelor Unite, Dereck Hogan, revenit la Chișinău

Fostul ambasador al SUA, Dereck Hogan, a revenit în Republica Moldova. De această dată, oficialul efectuează o vizită oficială în calitate de asistent adjunct principal al Secretarului de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al SUA. Vizita are loc în contextul desfășurării dialogul strategic dintre Statele Unite și Republica Moldova.

Această reuniune reprezintă o oportunitate pentru Statele Unite și Republica Moldova de a intensifica cooperarea bilaterală pe teme cheie, inclusiv creșterea oportunităților economice și a rezilienței energetice, promovarea statului de drept și a bunei guvernări, combaterea amenințărilor de securitate și cibernetice și dezvoltarea în continuare a legăturilor interumane.

Amintim că Dialogul Strategic dintre SUA și Republica Moldova a fost relansat de secretarul de stat Antony Blinken și ministrul de externe Nicu Popescu la Washington în aprilie 2022, informează într-un comunicat Ambasada SUA.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult