Economic

Pasiune transformată în afacere: Biscuiți din R. Moldova, inspirați din tradiția italiană, cuceresc țări din Europa

O afacere cu gust autentic își face tot mai simțită prezența pe piața din Republica Moldova și câștigă aprecierea unui număr tot mai mare de consumatori. Din pasiunea pentru arta culinară și din amintirile create în bucătărie alături de familie, de zece ani, antreprenorul Igor Furtună și-a transformat visul într-o afacere de succes.

După 14 ani petrecuți în Italia, Igor Furtună a revenit în Repubblica Moldova și a pus bazele unei afaceri specializate în producerea biscuiților, inspirație din tradiția și aromele autentice italiene.

Produsele sale de patiserie cuceresc consumatorii și sunt apreciate pentru calitatea și savoarea lor. Pasionat de arta culinară, antreprenorul și-a transformat visul într-o afacere de succes, fără să regrete decizia de a reveni acasă.

„Eram pasionat, eu am avut o experiență în Italia în acest domeniu și, totodată, fiica mai mare avea nouă - zece ani când am început să pregătim fel de produse, tort, biscuiți acasă. Ne-am gândit să transformăm pasiunea într-un job. Totuși am realizat visul și suntem mulțumiți de alegerea făcută”, a spus antreprenorul, la Radio Moldova.

În opinia sa, lansarea unei afaceri și dezvoltarea acesteia într-un brand local nu au fost procese complicate. Consideră că succesul se construiește prin muncă, perseverență și corectitudine, valori care i-au ghidat fiecare pas în dezvoltarea companiei.

„Nu pot să spun că a fost foarte complicat, pentru că, până la urmă, ne-am bazat întotdeauna pe legislație și norme care stau la baza creierii afacerii și anume creierii unei afaceri în domeniul alimentar, producere și pas cu pas, studiind legislația, studiind normativele, am putut să facem posibilă deschiderea și dezvoltarea activității, care ar fi o cheie la tot ce poate deveni o activitate de succes”, susține Igor Furtună.

Acesta este de părere că munca, insistența și corectitudinea sunt cheia succesului.

„Eu sunt de părerea că persoana trebuie să facă ce își dorește mai mult, să facă o analiză - ce îi lipsește mai mult. Dacă îi lipsește Moldova sau îi lipsesc părinții, rudele, plaiul natal, atunci merită să încerce, mai ales dacă are schițat pe foaie în ce domeniu poate să se implice ca și activitate. Dar nu numai ca și întreprinzător, dar ca și muncitor de rând. Acum la noi apar salarii foarte atractive în diferite domenii. Eu sunt foarte mulțumit de alegere pentru că în momentul când părinții au avut nevoie din noi - am fost alături, soția își sprijină foarte bine părinții, nepoții sunt mereu alături și sărbătorile sunt complete, pentru că le petrecem în familie, așa cum era pe timpuri. Adică noi am pus în capul mesei aspectele de suflet și după care am încercat să facem ceva ca activitate - să putem trăi”, a adăugat Igor Furtună.

De-a lungul activității sale, antreprenorul a beneficiat de sprijin oferit de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, investiții care au contribuit la creșterea și dezvoltarea companiei.

De asemenea, prin programul de creștere a competitivității la export și internaționalizarea IMM-urilor a accelerat dezvoltarea și expansiunea pe piețele externe.

Actualmente, produsele de patiserie fabricate în țara noastră de antreprenorul Igor Furtună sunt prezente și pe piețe externe, precum România, Germania și Marea Britanie.

CITIȚI ȘI:

Cristina Prisacari

Cristina Prisacari

Autor

Citește mai mult