Participarea la Coaliția de Voință confirmă rolul Republicii Moldova în arhitectura de securitate europeană, susțin experții

Republica Moldova se confruntă cu provocări majore de securitate generate de războiul din Ucraina. Participarea, în premieră, a președintei Maia Sandu la reuniunea Coaliției de Voință reprezintă un semnal al consolidării profilului internațional al Chișinăului și al implicării sale active în dezbaterile privind stabilitatea europeană, a declarat expertul în spațiul Mării Negre Mihai Isac.
Potrivit analistului, prezența Chișinăului în acest format reflectă recunoașterea tot mai mare a rolului Republicii Moldova în contextul regional generat de războiul din Ucraina și de procesul de integrare europeană. „Astfel de discuții demonstrează că nu suntem un stat izolat și arată dorința noastră de a face parte din marea familie europeană”.
„Este pentru prima dată când are loc o astfel de deplasare la cel mai înalt nivel și, prin această prezență, R. Moldova își reconfirmă și dorința de a deveni stat membru al Uniunii Europene. În pofida statutului nostru de neutralitate, R. Moldova trebuie să colaboreze cu statele partenere tocmai pentru a-și asigura securitatea și independența în marja legislației naționale și a celei internaționale prin prezența la Paris. R. Moldova rămâne în continuare un stat important, un stat pe care țările importante ale lumii îl ascultă și care este consultată atunci când se iau decizii importante pentru regiune. Trebuie să ieșim din această paradigmă a anumitei rețineri, anumitei modestii din punct de vedere diplomatic”, a afirmat Mihai Isac în emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Faptul că acest format reunește state europene și partenere în jurul obiectivului de coordonare politică și diplomatică privind războiul din Ucraina și viitoarea arhitectură de securitate.
„Coaliția de Voință este un format de coordonare politico-diplomatic și este coprezidat de Franța, Germania și Regatul Unit. Deci, vedem că sunt și componente care sunt în afara Uniunii Europene. Această coaliție reunește 37 de state, majoritatea europene, și scopul său este sprijinirea Ucrainei și asigurarea unui format prin care o pace justă să fie implementată. O pace care să cuprindă și garanții de securitate nu numai pentru Ucraina, dar și pentru statele vecine, cum este Republica Moldova și statele partenere”, a explicat expertul.
În opinia sa, participarea Republicii Moldova reflectă statutul tot mai important pe care îl ocupă în dialogul internațional privind securitatea regională.
„Desigur, participarea noastră la această Coaliție de Voință este un semnal clar al rolului din ce în ce mai important pe care Republica Moldova îl joacă în acest context și nu este decât o recunoaștere oficială din partea cancelariilor statelor partenere că Republica Moldova este tratată deja ca un stat cu drepturi depline, dar și obligații ale comunității internaționale. Indiferent de opiniile politice ale liderilor din statele membre, toate aceste state sunt unite prin dorința de a sprijini Ucraina să reziste în fața unei agresiuni nedrepte”, a declarat analistul.
Analistul consideră că aportul Republicii Moldova ar putea deveni și mai important în etapa de reconstrucție postbelică a Ucrainei.„Republica Moldova participă prin respectarea propriei sale legislații și a legislației internaționale. Statutul de neutralitate nu intră în contradicție cu participarea la acest tip de efort, iar sprijinul oferit de Republica Moldova este un sprijin în mare parte umanitar”, a declarat Mihai Isac.
„Prin participarea la această coaliție, rolul său este acela de a sprijini populația din Ucraina în forme diferite. Formule de sprijin pot fi identificate, iar rolul Republicii Moldova va fi extrem de mare și după încheierea ostilităților, când, cu siguranță, de pildă, experiența în deminare a Armatei Naționale va putea fi folosită în sprijinul redării vieții civile a sute de mii, poate milioane de hectare, a clădirilor, pentru ca populația să își reia traiul cât de cât apropiat de vremurile când era pace”, a explicat expertul.
În opinia sa, țara noastră nu își poate permite să lipsească din formatele în care sunt discutate decizii privind securitatea regională, întrucât acestea au impact direct asupra intereselor sale.
„Trebuie să înțelegem că Republica Moldova nu își permite să lipsească de la acest tip de format în care se discută probleme atât de importante pentru regiune. Trebuie să fie prezentă în sala unde au loc aceste negocieri tocmai pentru ca problemele noastre să fie cunoscute, să fie înțelese și să solicităm sprijinul și asistența de care avem nevoie. (...) Avem în acest context o ocazie ca prin participarea Republicii Moldova să demonstrăm faptul că Republica Moldova este și exportator de securitate”, a conchis Mihai Isac.
Președinta Maia Sandu participă pentru prima dată la Reuniunea Coaliției de Voință, la invitația președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Acest format de coordonare politică și diplomatică, coprezidat de Franța, Germania și Regatul Unit, reunește 37 de state care susțin Ucraina și discută viitoarea arhitectură de securitate europeană.