Aderare UE

Corespondență Dan Alexe | Maia Sandu la Paris, în Coaliția „antibalistică” pentru Ucraina și pe Champs-Élysées

Emmanuel Macron s-a folosit de „Quatorze Juillet”, ziua națională a Franței, 14 iulie care celebrează căderea Bastiliei, închisoarea care simboliza absolutismul autocratic, ca prilej pentru a trimite un „semnal puternic” în direcția Ucrainei, Rusiei și SUA. De altfel, Macron nu se ascunde, spunând că dorește o „renaștere strategică” a Europei.

Macron i-a reunit astfel luni la Paris pe cei 37 de lideri ai statelor membre ale așa-numitei Coaliții a Voluntarilor pentru Ucraina, astfel încât să anunțe împreună intensificarea sprijinului militar acordat Ucrainei, în special în apărarea antiaeriană, și să anunțe oficial „deșteptarea strategică” a Europei. Întâlnirea a avut loc după summitul NATO, unde Aliații și-au reafirmat sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și unitatea transatlantică.

Pentru prima dată președinta Maia Sandu a fost invitată să participe și va urmări astăzi, marți 14 iulie, defileul militar de pe Champs-Élysées alături de șefi de stat și de guvern precum prim-ministrul britanic Keir Starmer și omologul său polonez, Donald Tusk, cancelarul german Friedrich Merz și mai ales oaspetele de onoare: președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Printre invitați se mai numără și cei doi șefi ai executivului european, Antonio Costa și Ursula von der Leyen, precum și secretarul general al NATO, Mark Rutte. La parada de 14 iulie, 500 de soldați din țările aliate, în principal europene, dar și din Canada, Australia și Japonia, vor mărșălui pe Champs-Elysees de Ziua Națională a Franței, printre ei fiind și militari moldoveni.

Ce s-a decis și anunțat în mod concret la „Coaliția Voluntarilor” pentru Ucraina

Reuniunea de luni 13 aprilie de la Paris nu a dus doar la o declarație de sprijin, cum a fost la prima întâlnire pe 6 ianuarie, cu declarația de la Paris, ci au fost anunța cifre și măsuri militare concrete. Volodimir Zelenski a salutat astfel crearea „coaliției antirachete balistice”.

Nouă țări europene și Ucraina au anunțat astfel crearea unei coaliții pentru a dezvolta „capacități antirachetă balistică” în Europa.

„Noi, liderii Danemarcei, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei, Norvegiei, Spaniei, Suediei, Ucrainei și Regatului Unit, conștienți de amenințarea crescândă reprezentată de rachetele balistice și de importanța tot mai mare a capacităților de apărare pentru securitatea continentului european, anunțăm astăzi lansarea unei coaliții pur defensive împotriva rachetelor balistice”, au anunțat aceștia într-un comunicat publicat la Palatul Elysée.

„Cu cât Ucraina are mai multe capabilități de a intercepta rachete balistice rusești, cu atât sunt mai mari șansele ca Putin să se așeze la masa negocierilor, pentru că ultimul său argument în acest război nu va mai ține cont”, a scris președintele ucrainean pe Telegram, după ce a anunțat crearea „coaliției antirachete balistice”.

Volodimir Zelenski a subliniat că sistemul Freyja, aflat în prezent în curs de dezvoltare în Ucraina, față de care Kievul speră să-și mobilizeze partenerii europeni, nu este destinat să înlocuiască sistemele existente.

„Este o modalitate de a ne consolida apărarea, de a crea un scut fiabil deasupra întregii Europe și de a face acest lucru mai rapid și la un cost mai mic”, а explicаt el.

Kievul intenționează, de asemenea, să achiziționeze 16 avioane de vânătoare Rafale și baterii antiaeriene SAMP/TNG, după cum a anunțat Emmanuel Macron. Tot așa, Regatul Unit va participa la împrumutul european de 90 miliarde de euro alocate Ucrainei de către Uniunea Europeană, ceea ce va permite industriei britanice de apărare să furnizeze mai multe arme Kievului.

Republica Moldova a sprijinit de asemenea în mod constant Ucraina de la începutul agresiunii Rusiei, oferind refugiu ucrainenilor care au fugit din calea războiului. De asemenea, a asigurat coridoare de tranzit pentru exporturile ucrainene, a acordat sprijin umanitar și energetic și a contribuit la instruirea geniștilor ucraineni.

Fonduri pentru Kiev, dar și pentru apărarea aeriană a R. Moldova

Luna trecută, Uniunea Europeană a achitat primele rate ale acestui împrumut, care este eșalonat pe parcursul a doi ani. Este compus din 60 miliarde în ajutor militar și 30 miliarde alocate bugetului de stat ucrainean. De altfel, în paralel cu reuniunea de la Paris, la Bruxelles șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a anunțat luni că Uniunea a alocat 120 milioane de euro Republicii Moldova, pentru a o ajuta să își consolideze apărarea aeriană, după ce spațiul aerian moldovenesc a fost încălcat de zeci de ori.

O forță terestră europeană pentru a păstra pacea?

Pentru a reveni la Ucraina, a fost discutată și o forță multinațională, programată pentru a fi desfășurată odată ce luptele vor înceta. Primele manevre sunt așteptate să aibă loc în toamnă.

Aici însă europenii rămân foarte divizați. Astfel, Franța, Marea Britanie și Spania și-au anunțat intenția de a contribui cu trupe necombatante, pentru a menține pacea, pe principiul „căștilor albastre” ale ONU. În schimb, Italia și Polonia s-au pronunțat împotriva trimiterii de trupe la sol, în vreme ce Germania, care ezită, a făcut cunoscut că e gata să desfășoare trupe doar în țările limitrofe cu Ucraina, cum sunt țările baltice, Polonia sau… Republica Moldova.

Dincolo de acordarea de sprijin militar Ucrainei, întâlnirea coaliției de voluntari și-a propus și să consolideze presiunea asupra Rusiei, în special asupra flotei fantomă a petrolierelor, pentru a o priva de o parte din resursele care îi finanțează efortul de război.

„Sper ca în următoarele douăsprezece luni să vedem Freyja în serviciu”, a adăugat Zelenski într-un mesaj publicat ulterior. Compania ucraineană Fire Point, la rândul său, a postat luni pe Instagram o imagine a rachetei interceptoare FP-7.X, testată luna trecută în cadrul proiectului Freyja.

„Prin punerea în comun a bazei noastre industriale de apărare, a cercetării noastre și a experienței noastre operaționale, obiectivul nostru este de a construi o capacitate comună de rachete balistice pentru Europa și de a sprijini activitățile relevante care contribuie la aceasta. Această acțiune nu este îndreptată împotriva niciunui popor, ci în apărarea propriului nostru popor”, a spus Volodimir Zalenski.

Dan Alexe

Dan Alexe

Autor

Citește mai mult