Social

Accident în Chișinău, după ce unui șofer i s-a făcut rău: Bărbatul a suferit un stop cardiac și a decedat la volan

Un bărbat de 67 de ani a murit la volan după ce i s-a făcut rău în timp ce conducea prin centrul Chișinăului. Scăpată de sub control, mașina a lovit un alt autoturism, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de un copac.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, accidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 14 iulie, în jurul orei 08:50, pe strada Ismail din capitală.

Bărbatul conducea un automobil de marca Nissan și ar fi suferit un stop cardiac în timpul deplasării.

În urma acestuia, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a acroșat un automobil Renault, după care a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un copac, anunță oamenii legii.

Primele constatări ale poliției indică faptul că bărbatul ar fi decedat înainte ca automobilul să se lovească de copac.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului, în timp ce cauza decesului urmează să fie confirmată de medicii legiști.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult