Sprijin agricol pe datorie: Statul are restanțe de 1.9 miliarde de lei la plata subvențiilor pentru fermieri

Statul datorează agricultorilor aproximativ 1.9 miliarde de lei în baza cererilor anterioare de subvenții. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) menționează că au fost depuse solicitări către Ministerul Finanțelor pentru alocarea unor surse adiționale, însă, la această etapă, nu pot fi comunicate termene exacte în care aceste plăți vor putea fi onorate.
Comisia pentru control al finanțelor publice a Parlamentului a examinat, la 15 iulie, raportul Curții de Conturi privind gestionarea resurselor financiare publice din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR).
Directoarea adjunctă a AIPA, Diana Coșalîc, a precizat în cadrul ședinței că toate restanțele vizează dosare depuse anul trecut. Este vorba despre plăți complementare în cuantum de 500 de milioane de lei și subvenții post-investiții neacoperite în volum total de 1.4 miliarde de lei.

„În această perioadă, desfășurăm o campanie de informare în teritoriu cu fermierii pentru a promova noul programul strategic al politicii agricole și, totodată, le menționăm că suntem în identificarea de surse pentru dosarele depuse în anul 2025. Guvernul își va onora obligațiunile pe cele care sunt eligibile sau cele care sunt corect implementate”, a afirmat Diana Coșalîc, subliniind că restanțele pentru anii 2023 și 2024 au fost acoperite integral.
Subvenții promise peste limita bugetului
Raportul Curții de Conturi a scos în evidență deficiențe grave de planificare a mijloacelor Fondului, în principal legate de asumarea unor angajamente fără acoperire financiară, ceea ce a condus la acumularea unor datorii semnificative față de fermieri.
Larisa Ceban, șefa misiunii de audit, a subliniat că în anii 2023-2024 au fost depuse circa 15.8 mii de dosare, în valoare de 3.4 miliarde de lei, de peste patru ori mai mult decât resursele disponibile.

„Lipsa criteriilor clare de prioritizare și a evaluării impactului măsurilor de sprijin afectează predictibilitatea bugetară, generează angajamente fără acoperire financiară și întârzieri la plata subvențiilor, cu efecte negative asupra sectorului agricol”, a subliniat reprezentanta Curții de Conturi.
Galina Petrachi, șefă de direcție la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a menționat că noul cadru normativ în domeniul subvențiilor, intrat în vigoare în luna ianuarie a anului curent, modifică mecanismul de susținere a agricultorilor.
Cheltuielile aferente implementării politicii agricole se finanțează actualmente în volumul mijloacelor financiare ale Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. O hotărâre a Guvernului din luna iunie prevede că, la lansarea apelurilor de depunere a cererilor, vor fi specificate mijloacele financiare disponibile pentru fiecare intervenție în parte.
„Deja nu se vor mai recepționa cereri fără acoperire financiară și nu se vor mai acumula acele datorii. Cererile se depun până la implementarea proiectelor. Formula de subvenționare post-investiție nu mai este prevăzută de noul cadru normativ. Aceasta este și recomandarea Uniunii Europene de a exclude această formă de susținere, deoarece ea este mai mult pentru a menține sectorul agricol, dar nu pentru dezvoltare”, a menționat șefa de direcție de la minister.

Banii ajung la fermieri, rezultatele sunt însă greu de măsurat
Curtea de Conturi a evidențiat în raportul său și absența unei evaluări a impactului socio-economic al subvențiilor acordate. Potrivit șefei misiunii de audit, deși statul a instituit multiple măsuri de stimulare a dezvoltării sectorului agricol, impactul acestora rămâne dificil de evaluat în lipsa unor indicatori de performanță care să reflecte eficiența măsurilor aprobate.
„Conform bunelor practici, stabilirea obiectivelor și a măsurilor de subvenționare trebuie să fie însoțite de definirea unor indicatori de performanță, inclusiv ținte cuantificabile, care să permită evaluarea eficienței sprijinului acordat prin compararea nivelurilor planificate cu rezultatele efective. Indicatorii trebuie formulați astfel încât să reflecte gradul de atingere a obiectivelor, inclusiv prin corelarea evoluției producției vegetale și animaliere cu intervențiile de sprijin acordate fermierilor”, a subliniat Larisa Ceban.
Fondurile pentru agricultură vor fi urmărite mai strict
Galina Petrachi a specificat în acest context că noul program strategic al politicii agricole stabilește indicatoare de realizare, de rezultat și de impact pentru fiecare investiție care va fi efectuată de către fermieri în perioada 2026-2030.
Anual, până la 31 martie, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, de comun cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, va prezenta Guvernului raportul privind gestionarea mijloacelor financiare, care va include toți indicatorii realizați în perioada respectivă.
CITIȚI ȘI: