Consiliul de Supraveghere al Companiei „Teleradio-Moldova” amână concursul privind alegerea directorului general al TRM

Consiliul de Supraveghere (CS) al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) a decis să amâne etapa interviului a concursului pentru desemnarea directorului general al instituției. Decizia a fost luată la solicitarea directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, care a invocat necesitatea unor verificări suplimentare ale candidaților la această funcție.
CS urma să desfășoare vineri, 17 iulie, începând cu ora 13:00, etapa finală a concursului privind desemnarea unui nou director al Companiei „Teleradio-Moldova”. La interviuri au fost invitați patru candidați: Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptănaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa.
Decizia de amânare a interviurilor a fost luată cu votul a cinci membri CS, doi pronunțându-se împotrivă.
Scrisoare de la SIS
Solicitarea Serviciului de Informații și Securitate, trimisă Consiliului de Supraveghere cu doar câteva ore înainte de interviurile pentru șefia „Teleradio-Moldova”, invocă motive stringente de securitate.
Măsura este justificată în contextul „intensificării războiului hibrid prin campanii de dezinformare și ingerințe externe îndreptate împotriva Republicii Moldova, inclusiv asupra spațiului informațional național”.
În acest sens, SIS a considerat oportună instituirea unor măsuri preventive suplimentare de verificare în cadrul procedurii de selecție a candidaților la funcția de director general al TRM.
„Având în vedere rolul strategic al furnizorului public național de servicii media în asigurarea securității informaționale, vă propun ca, anterior admiterii candidaților la concurs, lista pretendenților să fie remisă SIS pentru efectuarea verificărilor de competență. În acest sens, în scopul înlăturării cauzelor și condițiilor care ar putea contribui la apariția pericolului la adresa securității statului, rugăm să asigurați măsurile necesare pentru instituirea acestui mecanism de selectare a pretendenților și cooperare instituțională, cu remiterea în timp util a informațiilor necesare efectuării verificărilor”, se menționează în scrisoarea semnată de directorul SIS, Alexandru Musteața.
Chestionar obligatoriu pentru candidați
În urma acestei solicitări, celor patru candidați admiși în concurs li se va pune la dispoziție câte un chestionar special elaborat de SIS. Pretendenții care vor refuza să completeze acest document nu vor fi admiși la etapa interviului.
Rezultatele verificărilor urmează să fie transmise de SIS în termen de cel mult 30 de zile.
Ulterior, Consiliul de Supraveghere va avea la dispoziție între două și trei zile pentru a se întruni într-o nouă ședință în care va fixa data probei de interviu pentru șefia furnizorului public național de servicii media audiovizuale.
Discuții aprinse la ședința CS
Subiectul a stârnit dezbateri aprinse între membrii Consiliului. Membrul CS, Corneliu Popovici, a insistat ca etapa de interviu să se desfășoare conform programului inițial, în pofida solicitării venite de la SIS.
Acesta a argumentat că instituția nu ar trebui „să piardă timpul” și a propus că, dacă învingătorul concursului nu trece testul de securitate, să fie descalificat automat, iar fotoliul de director să-i revină următorului clasat.
„Este suspect și dubios ca, în ziua alegerilor, să primim această scrisoare, în condițiile în care concursul a fost anunțat cu mult timp înainte. (...) Dacă noi chiar astăzi alegem pe cineva, iar peste un timp se depistează că are probleme, persoana poate fi descalificată, conform regulamentului nostru”, a punctat Popovici.
În replică, președintele CS, Arcadie Gherasim, a explicat că instituția nu își dorește litigii de lungă durată cu candidații care ar putea fi descalificați după ce au fost deja declarați învingători.
„De ce să nu facem un concurs bine închegat, fără probleme ulterioare? De ce să ne judecăm cu cineva care a luat locul întâi și ulterior este descalificat?”, a întrebat Gherasim.
Președintele CS a dat asigurări că activitatea curentă a instituției nu va fi afectată de această amânare: „Nu există vreo problemă pentru activitatea Companiei 'Teleradio-Moldova', dacă aceste alegeri vor fi amânate pentru o perioadă de 30 de zile. Termenul de aflare în funcție a directorului demisionat este de șase luni, adică până în luna octombrie”.
După dezbateri, Consiliul de Supraveghere a decis amânarea etapei a doua a concursului, cu cinci voturi „pentru” și două „împotrivă”.
Decizia a fost motivată de necesitatea unui timp suplimentar pentru verificarea candidaților, în baza Legii nr. 271 din 2008 privind verificarea titularilor și a candidaților la funcții publice.
Ca urmare, candidații înscriși în concursul pentru ocuparea funcției de director general al TRM au fost informați oficial despre amânarea interviului și despre obligativitatea completării chestionarului de securitate.
CITIȚI ȘI: