Externe

Atacurile Iranului asupra navelor aduc Strâmtoarea Ormuz în „cel mai grav scenariu”, spun experții

Situația de securitate din Strâmtoarea Ormuz a revenit la „cel mai grav scenariu” pentru transportul maritim, după ce Iranul și-a intensificat atacurile asupra navelor comerciale, determinând tot mai multe companii să evite traversarea uneia dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Directorul general al companiei de evaluare a riscurilor maritime Marisk, Dimitris Maniatis, a declarat că echipajele navelor sunt mai îngrijorate decât în orice alt moment de la începutul conflictului, informează CNBC, citat de news.ro.

„Nimeni nu mai este dispus să navigheze prin zonă”, a spus acesta în cadrul unei analize organizate de Lloyd's List Intelligence.

Potrivit Organizației Maritime Internaționale (IMO), cel puțin nouă nave au fost atacate începând din 6 iulie, în timp ce Iranul încearcă să oblige vasele comerciale să folosească ruta prin apele sale teritoriale, în locul culoarului internațional protejat de forțele navale americane de-a lungul coastelor Omanului.

Marți, un marinar a decedat și alți trei au fost răniți într-un atac asupra petrolierului Al Bahyah, în apropierea coastelor Omanului. În aceeași zi, alți 11 membri ai echipajului au fost răniți într-un atac asupra petrolierului Mombasa B.

Experții din industrie afirmă că Iranul utilizează rachete antinavă, iar riscul minelor marine face ca ruta principală prin Strâmtoarea Ormuz să fie considerată extrem de periculoasă.

Președintele american Donald Trump a declarat că strâmtoarea rămâne deschisă pentru toate navele, cu excepția celor iraniene, după reinstaurarea blocadei navale americane împotriva Iranului.

În practică însă, traficul maritim s-a redus drastic. Potrivit companiei de analiză Kpler, doar opt nave au traversat Strâmtoarea Ormuz joi, față de 15 cu o zi înainte. Înaintea izbucnirii conflictului, peste 100 de nave tranzitau zilnic această rută.

În paralel, Statele Unite au lansat șase valuri de lovituri aeriene împotriva Iranului ca răspuns la atacurile asupra petrolierelor, iar Teheranul a ripostat cu atacuri asupra unor aliați ai Washingtonului din Golf. Iranul și rebelii houthi din Yemen amenință acum și traficul din Marea Roșie, devenită o rută alternativă importantă pentru exporturile de petrol ale Arabiei Saudite.

Analiștii avertizează că reluarea normală a transportului maritim va depinde de garanții credibile de securitate din partea ambelor tabere, însă, deocamdată, escaladarea conflictului continuă să descurajeze armatorii și echipajele.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult