Google și Apple, avertizați să elimine aplicațiile care generează imagini cu persoane dezbrăcate

Google și Apple sunt somate să elimine aplicațiile bazate pe inteligență artificială care pot genera imagini cu persoane dezbrăcate, fără consimțământ. Procurorul general din San Francisco, Statele Unite, cere retragerea a 13 astfel de aplicații despre care susține că realizează falsuri ce pot afecta imaginea persoanelor.
Potrivit acuzațiilor, App Store al Apple are opt astfel de aplicații, iar Play Store al Google are cinci.
Procurorii susțin că dezvoltatorii promovează aplicațiile pentru funcții de modificare și schimbare a feței cu ajutorul inteligentei artificiale.
Însă, în realitate, cu aceste instrumente pot fi dezbrăcați, în mod virtual, oamenii. În acest context, cele două companii, Apple și Google, sunt acuzate că folosesc tehnologii nocive prin care câștigă milioane de dolari.
De altfel, doar o aplicație dintre cele 13 are peste un milion de descărcări.
În replică, Google a transmis că a șters cele cele aplicații din magazinul său, iar Apple spune că a blocat trei.
Toată această discuție are loc după ce, în iunie, Parlamentul European a interzis în Uniunea Europeană serviciile de inteligență artificială care pot „dezbrăca” oamenii fără consimțământul lor.
Decizia vine după scandalul imaginilor pornografice create de Grok, asistentul virtual cu IA al lui Elon Musk permitea utilizatorilor să creeze montaje hiper-realiste, cu oameni dezbrăcați, fără consimțământul lor. Această practică a stârnit indignare în mai multe țări și a dus la deschiderea unei anchete a Uniunii Europene.
CITIȚI ȘI: