Raport FAO: 7.8% din populația lumii a fost afectată de foamete în 2025, iar conflictele și schimbările climatice amenință progresele

Aproximativ 645 de milioane de oameni, echivalentul a 7.8% din populația globului, au suferit de foamete în 2025, potrivit raportului anual publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citat de news.ro. Deși datele indică o ușoară îmbunătățire față de anii precedenți, organizația avertizează că efectele conflictelor armate și ale schimbărilor climatice riscă să încetinească sau chiar să inverseze progresele înregistrate.
Raportul arată că Africa rămâne regiunea cea mai afectată, unde unul din cinci locuitori suferă de subalimentație cronică, definită printr-un aport insuficient de calorii pe termen lung. Potrivit estimărilor FAO, peste jumătate dintre persoanele care vor fi afectate de subnutriție în 2030 se vor afla pe continentul african.
După agravarea insecurității alimentare provocată de criza economică de după pandemia de COVID-19, când numărul persoanelor afectate de foamete a urcat la 688 de milioane în 2022, situația s-a ameliorat treptat. Cu toate acestea, nivelurile actuale rămân peste cele înregistrate înainte de pandemie.
FAO estimează că, în ritmul actual, între 510 și 520 de milioane de persoane vor continua să sufere de subnutriție în 2030, în ciuda obiectivului de dezvoltare durabilă al ONU privind eradicarea foametei până la sfârșitul deceniului.
Directorul Diviziei Economiei Alimentare din cadrul FAO, David Laborde, afirmă că „centrul de gravitație al foametei s-a deplasat din Asia în Africa”, subliniind că state precum China au reușit să reducă semnificativ fenomenul, iar India continuă să facă progrese în această direcție.
Potrivit oficialului, sistemele alimentare au demonstrat o capacitate de reziliență în fața unor șocuri majore, precum pandemia, conflictele armate și fenomenele climatice extreme, însă această capacitate are limite. El a indicat că războaiele din Sudan, regiunea Sahel și Republica Democrată Congo afectează grav accesul populației la terenuri agricole și surse de venit.
Raportul relevă și alte dimensiuni ale crizei alimentare. Circa 2,1 miliarde de oameni, reprezentând 25.8% din populația mondială, se confruntă cu insecuritate alimentară moderată sau severă, ceea ce înseamnă că, deși aportul caloric poate fi suficient, mesele sunt neregulate sau lipsite de diversitate.
Totodată, aproape 2.69 miliarde de persoane nu își permit o alimentație sănătoasă, în contextul în care costul acesteia a crescut cu aproximativ 25% în ultimii cinci ani.
În rândul copiilor, întârzierile de creștere continuă să reprezinte o problemă majoră, afectând aproximativ 150 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani în 2024, deși numărul este în scădere comparativ cu cele 180 de milioane înregistrate în 2012.
În paralel, obezitatea în rândul adulților continuă să crească la nivel mondial, rata acesteia ajungând la 16.2% în 2024.
FAO avertizează că evoluțiile recente, inclusiv conflictul din Orientul Mijlociu, pot afecta prețurile la energie și îngrășăminte și, implicit, securitatea alimentară în statele vulnerabile. Organizația monitorizează, de asemenea, impactul fenomenului climatic El Niño asupra recoltelor din India, Africa și America de Sud și solicită sprijin internațional pentru țările expuse celor mai mari riscuri.
CITIȚI ȘI: