Social

„Nu este doar o schimbare de denumire, ci de esență”: Ce presupune reforma „Restart în educație”

Școlile din Republica Moldova vor trece, începând cu 1 ianuarie 2027, la un nou model de administrare. Autoritățile susțin că reforma „Restart în educație” va reduce birocrația, va uniformiza standardele și va asigura acces egal la servicii educaționale pentru toți elevii. Pe de altă parte, managerii locali afirmă că succesul reformei va depinde de modul în care vor fi implementate schimbările anunțate.

În cadrul noului model, direcțiile raionale de învățământ vor fi înlocuite cu 35 de Agenții Teritoriale în Educație, subordonate Ministerului Educației și Cercetării (MEC), iar finanțarea școlilor va veni direct de la bugetul de stat.

Reforma presupune o schimbare a modului de guvernanță și de distribuire a responsabilităților în educație, afirmă secretara de stat a MEC, Valentina Olaru.

În percepția publică, Ministerul Educației este văzut ca unic responsabil pentru tot ce se întâmplă în școli, o imagine care nu corespunde însă realității din teren.

„De fapt, acum instituția doar creează politici și nu are competențe să intervină nici la nivel de organ local, de specialitate, nici la nivel de școală. Reforma urmărește să înlocuiască actualul model fragmentat și neuniform cu un sistem în care politicile naționale, administrarea teritorială, finanțarea și responsabilitatea pentru rezultate sunt conectate într-un mecanism unitar”, a precizat Valentina Olaru, într-un interviu acordat jurnalistei Veronica Scorpan pentru emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Cele 35 de Agenții Teritoriale în Educație, subordonate MEC, vor fi mai aproape de comunități și vor avea un rol diferit față de actualele structuri.

„Reforma nu vizează modificarea activității cotidiene a cadrelor didactice. Nu e o atitudine de verificare și de inspecții, ci una de sprijin, de îndrumare metodologică. Nu este vorba doar de o schimbare a denumirii. Este o schimbare de esență, cu impact asupra calității proceselor pe care le gestionează o agenție”, a explicat secretara de stat.

Un alt element central al reformei este finanțarea directă a școlilor de către stat, fără intermedierea autorităților locale. Ministerul susține că formula de finanțare rămâne aceeași, însă va permite gestionarea mai eficientă a resurselor.

„Reforma ar trebui să asigure o planificare mai bună a necesarului de personal, un sprijin profesional mai coerent și diminuarea practicilor administrativ neuniforme. Ministerul Educației spune, de trei ani, că nu mai avem dosare personale ale elevilor și până acum există școli și organe locale de specialitate care încă cer profesorului ca el să completeze acest dosar personal și încă tot mergem pe hârtii”, a remarcat Valentina Olaru.

Pentru elevi, reforma asigură „condiții mai echitabile de învățare, servicii de sprijin, transport școlar, măsuri de incluziune și siguranță”.

Mai multe oportunități și mai puțină birocrație

Managerii locali din educație vor trebui să se adapteze unui nou mod de lucru, afirmă șefa Direcției Învățământ Cantemir, Tatiana Cechir.

„Reforma nu vine cu o schimbare a misiunii pe care o avem: asigurarea fiecărui copil cu educație de calitate. Accentul trebuie pus pe consolidarea capacității administrative, să fie clarificate responsabilitățile și să se reducă sarcinile birocratice. Succesul reformei depinde, în mare măsură, cum vor fi implicați specialiștii din teritoriu”, a declarat Cechir, într-un interviu pentru aceeași emisiune.

În ceea ce privește finanțarea directă, acesta poate reduce discrepanțele dintre școli, însă instituțiile pornesc de la condiții diferite.

„Unele au nevoie de investiții în reparații, altele în transport școlar. Mecanismul de finanțare trebuie să reflecte diferențele și să răspundă nevoilor reale ale elevilor”, a subliniat aceasta.

Monitorizarea mai atentă din partea ministerului ar trebui să fie percepută ca un sprijin și nu ca o sancțiune, spune Tatiana Cechir.

„Profesorii trebuie să se concentreze mai mult asupra actului didactic. La fel, este important să înțelegem că efectele unei reforme de asemenea amploare administrativă nu sunt resimțite peste noapte”, a mai afirmat șefa Direcției Învățământ Cantemir.

Potrivit acesteia, în anul de studii 2025-2026, raionul Cantemir a avut 28 de instituții de învățământ, iar după reorganizare vor rămâne 26, în timp ce o altă instituție va fi transformată în școală primară-grădiniță. Scăderea anuală cu aproximativ 200 de elevi justifică, în opinia sa, necesitatea reorganizării rețelei școlare.

„Avem nevoie de această reformă pentru a concentra copiii într-o instituție dotată, unde numărul de elevi în clasă va fi, în medie, de 25, iar aceasta va ridica rezultatele la examenele de absolvire și, în genere, elevii vor fi mai competitivi în concursuri și, astfel, și interesul sau motivația profesorilor va crește”, a conchis Tatiana Cechir.


Potrivit autorităților din învățământ, reforma „Restart în educație” reprezintă cea mai amplă schimbare administrativă din sistemul educațional din ultimii ani și urmărește reorganizarea modului în care sunt gestionate școlile și resursele din învățământ.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult