Acordul nuclear SUA–Arabia Saudită: Experții avertizează asupra riscurilor energetice și de securitate

Acordul dintre Statele Unite și Arabia Saudită privind dezvoltarea unui program nuclear civil ar putea reconfigura securitatea în Orientul Mijlociu și va avea un impact direct asupra pieței energetice globale, susține jurnalista Deutsche Welle, Alina Kühnel.
„Cred că în acest moment, decizia Statelor Unite este mai degrabă una financiară, pentru că presupune transfer de energie și de tehnologie către Riad și presupune avantaje de miliarde de euro, acorduri de miliarde de euro pentru firmele din Statele Unite. (...) Se pare că acest acord nici nu permite Agenției Internaționale pentru Energia Atomică să controleze în mod regulat ceea ce se întâmplă în Arabia Saudită. Deci sunt cel puțin două puncte care ridică multe semne de întrebare în privința scopului ulterior pe care l-ar putea folosi Arabia Saudită”, a declarat Alina Kühnel la Moldova 1.
Vulnerabilitățile acordului nuclear: lipsa garanțiilor și ambițiile Riadului
Potrivit jurnalistei, mutarea unilaterală a Washingtonului este privită cu scepticism și criticată pentru prioritizarea profitului comercial.
„Am încercat să văd care sunt reacțiile de aici. Sunt destul de multe voci din presă care critică decizia Statelor Unite – o decizie unilaterală, nu a întrebat pe nimeni – și consideră că, într-adevăr, poate fi argumentată geostrategic, dar, pe de altă parte, este mai degrabă o chestiune de profit pentru firmele din Statele Unite”, a punctat corespondenta.
Despre riscurile escaladării unei curse a înarmării în regiune, reprezentanta DW a adus în prim-plan declarațiile prințului moștenitor saudit că interesele economice ale companiilor americane au cântărit greu în luarea acestei decizii.
„Există și un al treilea punct care iarăși aduce destul de multe emoții în această discuție, și anume faptul că prințul moștenitor din Arabia Saudită, Mohammed bin Salman, a spus recent că, în condițiile în care Iranul continuă să îmbogățească uraniul, atunci și Arabia Saudită își va permite cât de curând să aibă arme nucleare”, a evidențiat corespondenta DW.
Fricțiuni în relația cu Israelul
Cu referire la alianțele tradiționale ale Washingtonului, jurnalista a punctat că parteneriatul tehnologic cu Riadul ar putea crea tensiuni majore în relația dintre SUA și Israel.
„Decide să transfere energie nucleară către un stat care a fost destul de des contestat. Un stat care a fost partener al Statelor Unite și continuă să fie, dar au existat destul de multe fricțiuni în relația bilaterală și într-o zonă în care conflictele sunt la ordinea zilei și nu de puțină vreme. Deci, practic, acolo cred că va interveni și o oarecare ruptură în relația dintre Statele Unite și Israel, pentru că Israelul și Arabia Saudită nu au cea mai bună relație”, a remarcat intervievata.
Logica de cabinet de la Casa Albă se explică că ar avea scopul de a bloca extinderea influenței chineze și ruse în Golf, sacrificând însă o viziune strategică pe termen lung.
„În momentul de față administrația Trump gândește pe termen scurt. Vor aduce contracte de câteva miliarde de euro și, pe de altă parte, sigur va împiedica Riadul să se adreseze Moscovei sau Beijingului pentru a obține astfel de tehnologie nucleară. Deci sunt probabil două puncte cu care Statele Unite pot veni în discuție și pot argumenta, dar în mod clar nu este o strategie pe termen lung”, a mai opinat jurnalista din Germania.
Un gest de intimidare într-o zonă de conflict
Despre efectele asupra confruntării cu Teheranul, publicista DW a subliniat că transferul tehnologic funcționează și ca un element de presiune psihologică și militară în regiune.
„Poate fi, pe de o parte, un gest de intimidare, să spună: «Da, noi avem acolo în zonă un partener bun – Arabia Saudită – și aveți grijă că noi suntem prezenți acolo și putem, poate, la un moment dat să-i ajutăm mai mult decât prin aceste tehnologii pentru energia atomică doar în scopuri civile». Dar sigur este destul de contestat, este destul de ușor de contestat ceea ce se întâmplă acolo”, a menționat Alina Kühnel.
Șocul prețurilor la carburanți și piața europeană
Prin raportarea crizei din Orientul Mijlociu la buzunarul cetățenilor europeni și din Republica Moldova, Alina Kühnel a explicat modul în care speculațiile de pe piața petrolieră alimentează scumpiri record la pompă.
„În mod evident, neliniștile nu vor reduce prețurile la carburanți. Vă pot spunem că și aici, în Germania, sunt prețuri record, cum n-au mai fost niciodată, iar Germania este considerată între timp de foarte mulți ca un paradis al marilor concerne, pentru că profită de situația de acolo. Nu de lipsa efectivă a carburanților, ci mai degrabă de neliniștile induse de acest conflict și fac câștiguri fantastice. Părerea mea este că în continuare... am auzit că și în România situația se complică, pentru că nu mai au parte de carburanții primiți din Kazahstan. Situația va deveni, mai ales acum, în perioada vacanțelor de vară, oarecum explozivă pe piața de carburanți din Europa”, a avertizat jurnalista.
Eficiența pachetului 21 de sancțiuni împotriva Moscovei
Referindu-se la noile măsuri adoptate de statele europene ce vizează extinderea plafonării prețurilor la exporturile de petrol ale Moscovei aceasta a subliniat că impactul depinde exclusiv de rigoarea aplicării lor și de neutralizarea căilor de ocolire prin Asia.
„Uniunea Europeană, practic, încearcă să închidă anumite porți de acces ale Rusiei pe zonele financiare și în zonele maritime. Încearcă să controleze mai mult așa-numita «flotă fantomă», să intervină pe piața criptomonedelor, să reducă și mai mult accesul Rusiei pe piața bancară, dar depinde foarte mult de cât de strict vor fi aplicate aceste sancțiuni. Și să nu uităm că totuși Rusia s-a reorientat către Asia și are acolo în continuare foarte mulți clienți pentru petrolul pe care îl trimite către Asia”, a conchis Alina Kühnel.

Statele Unite și Arabia Saudită au ajuns la un acord privind energia nucleară civilă, care va permite regatului să îmbogățească uraniu și să construiască reactoare nucleare folosind tehnologie americană, transmite Agerpres. Înțelegerea include participarea companiilor americane la dezvoltarea programului nuclear saudit și ar putea deschide calea construirii unei instalații de îmbogățire a uraniului, în baza unui studiu realizat de Washington și Riad.
Acordul intervine pe fondul tensiunilor acute dintre SUA, Israel și Iran, un conflict regional ce are printre obiective principale limitarea capacității Teheranului de a dezvolta arme atomice. La rândul său, Iranul susține că programul său nuclear are un caracter exclusiv pașnic.