Patru autorități de frontieră își unesc eforturile pentru sprijinirea integrării europene a R. Moldova și Ucrainei

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a găzduit, în perioada 21–23 iulie, prima reuniune a conducătorilor autorităților de frontieră din Republica Moldova, Letonia, Lituania și Ucraina, în cadrul căreia a fost semnată o declarație comună privind cooperarea și sprijinirea procesului de integrare în Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei.

Documentul consolidează colaborarea în domeniul managementului integrat al frontierelor și prevede transfer de expertiză și bune practici din partea statelor baltice.
Momentul central al reuniunii a fost „semnarea Declarației comune privind cooperarea și acordarea sprijinului în procesul integrării în Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei de către conducătorii celor patru autorități de frontieră”, informează Poliția de Frontieră.
Potrivit instituției, prin acest document, Letonia și Lituania își reconfirmă susținerea pentru parcursul european al Republicii Moldova și Ucrainei, urmând să ofere asistență prin transfer de experiență, expertiză instituțională și bune practici dobândite în procesul propriei aderări la Uniunea Europeană. Totodată, declarația creează un mecanism de consolidare a cooperării în domeniul managementului integrat al frontierelor, menit să contribuie la dezvoltarea capacităților instituționale, armonizarea procedurilor cu standardele europene și implementarea acquis-ului Schengen.
În cadrul reuniunii a fost semnat și Planul de cooperare dintre Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Serviciul Pazei Frontierei de Stat al Republicii Lituania pentru perioada 2027–2028. Documentul urmărește aprofundarea colaborării bilaterale și valorificarea experienței lituaniene în implementarea standardelor europene privind managementul frontierelor.
Programul reuniunii a inclus și o vizită de lucru la Sectorul Poliției de Frontieră Costești, unde delegațiile au luat cunoștință de activitatea subdiviziunii, echipamentele tehnice și capacitățile operaționale utilizate pentru asigurarea securității frontierei de stat.
În semn de apreciere pentru contribuția la dezvoltarea cooperării internaționale și pentru sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei, ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a înmânat distincții ale Ministerului Afacerilor Interne conducătorilor autorităților de frontieră din Letonia, Lituania și Ucraina.
Poliția de Frontieră subliniază că „organizarea, în premieră, a unei întrevederi între cele patru autorități de frontieră reprezintă un pas important în consolidarea dialogului strategic și a cooperării” dintre instituțiile responsabile de securizarea frontierelor din cele patru state.
De asemenea, instituția menționează că lansarea acestui cadru de cooperare „reflectă solidaritatea și angajamentul comun al partenerilor pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova și Ucrainei, oferind o platformă eficientă pentru schimb de experiență, transfer de expertiză și identificarea unor soluții comune în domeniul securității frontierelor și al managementului integrat al acestora”.
CITIȚI ȘI: