Externe

Zelenski: Loviturile asupra Wildberries au vizat logistica care sprijină armata rusă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat noile atacuri ucrainene asupra unor depozite ale companiei Wildberries și asupra unei uzine din industria de apărare din orașul Kirov. Anunțul a fost făcut pe canalul său de Telegram.

Zelenski a declarat că atacurile asupra obiectivelor Wildberries au reprezentat „o operațiune menită să perturbe logistica rusă care asigură armata ocupanților cu componente pentru drone, echipamente de navigație și alte dotări”.

Anterior, publicația Astra a relatat că în Kirov a fost lovită uzina „Avitek”, care produce, printre altele, rachete antiaeriene pentru armata rusă. Liderul ucrainean a confirmat atacul asupra unei întreprinderi militare pe care a descris-o drept „importantă”.

În noaptea de vineri, 24 iulie, drone ucrainene au atacat depozite ale platformei de comerț online Wildberries din apropierea orașului Sankt Petersburg și din Crimeea anexată. Serviciul de presă al companiei a confirmat că au fost vizate centrele logistice din Sankt Petersburg, regiunea Leningrad și Simferopol, în Crimeea anexată. Totodată, mai multe canale de Telegram au relatat despre un posibil atac și asupra unui depozit Wildberries din Tver.

Compania a anunțat că activitatea complexelor logistice din Șușari (Sankt Petersburg) și din zona industrială „Utkina Zavod” (regiunea Leningrad) a fost suspendată.

Guvernatorul Sankt Petersburgului, Aleksandr Beglov, a confirmat atacul, precizând că drone ucrainene au lovit obiective de infrastructură civilă de pe șoseaua Moskovskoe. Oficialul nu a precizat care obiectiv a fost vizat, însă se știe că unul dintre depozitele Wildberries este amplasat pe această arteră.

La rândul său, guvernatorul regiunii Leningrad, Aleksandr Drozdenko, a declarat că în urma atacului cu drone „a izbucnit un incendiu” la depozitele Wildberries din localitatea Novosaratovka, raionul Vsevolojsk.

„Trei persoane au fost rănite, starea lor este de gravitate medie, iar în prezent primesc îngrijiri medicale în spital”, a afirmat guvernatorul.

Potrivit acestuia, o altă dronă a provocat prăbușirea unor structuri la depozitul fermei avicole „Severnaya”, din localitatea Siniavino, raionul Kirov. În acest caz nu au fost înregistrate victime.

Wildberries a confirmat, de asemenea, că în cursul nopții a fost atacat și centrul său de sortare din Simferopol, subliniind că acesta „a fost evacuat în conformitate cu cerințele de securitate”.

Canalele ucrainene de Telegram Supernova+ și Exilenova+ au relatat vineri dimineață că ar fi fost atacat și un depozit Wildberries din Tver. Deocamdată, informația nu a fost confirmată nici de companie, nici de autoritățile regionale.

Guvernatorul regiunii Tver, Vitali Korolev, a anunțat că, în noaptea de vineri, în localitatea Elevator, aflată la periferia orașului Tver, a izbucnit un incendiu într-o clădire administrativă a unui centru logistic. Oficialul nu a precizat despre ce întreprindere este vorba.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult