RETROSPECTIVA

SINTEZA SĂPTĂMÂNII | Guvern nou, crize vechi: demisii, gaze scumpe și blocaje europene

Republica Moldova are un nou premier. Vasile Tofan se declară curajos și reformator, afirmă că are „un plan pentru țară” și este hotărât „să se bată” pentru o economie mai puternică, un stat mai eficient și o viață mai bună pentru oameni.

A intrat în pâine din start, demonstrând stilul unui manager și premier exigent. S-a declarat orientat pe rezultate și a avertizat că, dacă acestea vor lipsi, vor urma remanieri.

La prima ședință a Guvernului, premierul a dispus o serie de măsuri prioritare: tăierea salariilor nesimțite din sistemul public, reducerea risipei banului public, eliminarea controalelor abuzive, optimizarea administrației și definitivarea politicii fiscale.

Secretarul general al Executivului a fost însărcinat să propună, până la 31 iulie, soluții pentru reducerea salariilor exagerate din sistemul public, inclusiv prin plafonări sau eliminarea unor sporuri.

Noua reformă fiscală ar urma să fie publicată până la 6 august. Premierul a anunțat că se va implica personal în elaborarea acesteia, pentru a evita eșecul reformei propuse de guvernul anterior. Tofan a confirmat că, cel puțin la medicamente și produse farmaceutice, TVA-ul nu va fi majorat.

Toate ministerele și agențiile din subordine trebuie să prezinte, până pe 22 septembrie, propuneri de optimizare a administrației.

Cerând reducerea risipei bugetare, premierul a oferit un exemplu - un tricou cu logoul Guvernului pe care l-a primit în dar. „Fiecare schimbare, inclusiv lupta cu risipa, pornește de la lucruri mici. Schimbările de sute de milioane încep cu cele de sute de lei”, a insistat Tofan, avertizând că va fi exigent și la aprobarea deplasărilor de serviciu ale membrilor cabinetului.

Vasile Tofan a mai cerut măsuri pentru reducerea controalelor abuzive și sufocante. Antreprenorii pot raporta astfel de situații pe adresa [email protected].

Premierul a semnalat și întârzierile la proiectele majore de infrastructură, solicitând urgentarea realizării acestora. Detalii, în noua ediție a emisiunii „Sinteza săptămânii” de la Radio Moldova.

Guvernul Tofan a fost învestit cu 53 de voturi ale deputaților majorității PAS.

În plenul Parlamentului, noul premier a spus că este un om de echipă și își vede rolul mai degrabă ca antrenor-jucător. „Avem probleme serioase, iar deciziile nu mai pot fi amânate. Timpul pierdut ne costă viitorul”, a declarat Tofan.

Prezentându-și programul, neobișnuit de amplu, de aproape 150 de pagini, Vasile Tofan a precizat că nu este o soluție perfectă, ci una implementabilă, cu o direcție clară, indicatori măsurabili și termene asumate.

Programul, puternic orientat spre integrarea europeană, economie și modernizarea statului, propune transformarea Republicii Moldova într-o economie europeană dinamică și în cea mai prietenoasă țară din Europa pentru antreprenori.

Printre măsuri se numără reguli simple, politici fiscale previzibile, disciplină bugetară și digitalizarea completă a serviciilor publice pe o platformă online sigură, accesibilă oricui, de oriunde, după modelul Estoniei.

Premierul a renunțat parțial la varianta sa mai ambițioasă de reformă a administrației publice locale, precizând că stoparea eforturilor deja întreprinse ar fi o nebunie.

În agricultură, noul Guvern vrea să schimbe accentul de la compensații către investiții. În sănătate, își propune organizarea sistemului în jurul pacientului, prevenției și continuității îngrijirii.

Guvernul intenționează să dezvolte o nouă industrie strategică menită să consolideze securitatea națională și să continue reformele în justiție, lupta împotriva corupției, educație și cultură.

Creșterea economică ar urma să genereze locuri de muncă, venituri și servicii mai bune.

În ceea ce privește reintegrarea țării, abordarea rămâne neschimbată: avansarea prin avantaje concrete pentru oameni și aplicarea graduală a regulilor fiscale, vamale, economice, sociale și de mediu comune.

Deputații din opoziție fie s-au abținut, fie au votat împotriva programului și a cabinetului de miniștri. Unii dintre ei au apreciat că Guvernul Tofan, al patrulea învestit de guvernarea PAS, va rezista doar jumătate de an.

„Acest guvern va izbândi”, s-a declarat convinsă președinta Maia Sandu, după ce membrii cabinetului au depus jurământul.

Includerea în programul de guvernare a unor indicatori de dezvoltare măsurabili pentru fiecare domeniu, de la economie până la reintegrare și cultură, a fost salutată de experți. Aceștia atrag atenția că unele ținte sunt prea ambițioase și dificil de atins în termenele propuse.

Guvernul proaspăt învestit trece deja prin primele teste

Ministrul Agriculturii, Radu Musteață, și-a prezentat demisia la doar două zile de la depunerea jurământului, după controversele legate de apartenența sa la Partidul Democrat al lui Vlad Plahotniuc.

Premierul Vasile Tofan a precizat că este o decizie personală, un gest de responsabilitate luat pentru a proteja încrederea publică în Guvern și în actul de guvernare. Musteață a scris, la rândul său, că depunerea mandatului este un gest de responsabilitate, având în vedere că Guvernul are de realizat reforme importante și complicate.

Radu Musteață a negat inițial, iar ulterior a recunoscut public că a fost membru al Partidului Democrat în perioada în care formațiunea era controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc, condamnat în primă instanță la 19 ani de închisoare în dosarul fraudei bancare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a negat că urmează demisia ministrului Culturii, Dan Suruceanu. Europa Liberă Moldova a scris că acesta ar avea afaceri cu un veterinar condamnat la închisoare pentru corupție și că ar fi prieten cu un om de afaceri care a garantat împrumuturi neperformante la fosta Bancă de Economii. La precedentul său loc de muncă, Arena Chișinău, Suruceanu ar fi încasat „nejustificat” 141.000 de lei, mai notează sursa citată.

Un alt test pentru noul Guvern este scumpirea tarifelor la gazele naturale, care ar putea crește cu aproape 6 lei.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a justificat necesitatea ajustării prin creșterea cotațiilor bursiere și majorarea prețurilor de achiziție suportate de furnizorul Energocom. Prețul de achiziție este cu circa 200 de euro mai mare decât cel inclus în tariful actual.

Mai multe partide de opoziție au protestat vineri, 24 iulie, în fața sediului ANRE împotriva scumpirii gazelor. Opoziția a cerut alegeri anticipate și a invitat cetățenii să participe marți, 28 iulie, la un nou protest, de această dată în fața Parlamentului.

Guvernul caută soluții pentru a evita o scumpire atât de mare, recunoscând totodată că are opțiuni limitate.

Ministerul Energiei a prezentat două propuneri. Prima vizează modificarea metodologiei și ajustarea tarifelor trimestrial, în funcție de evoluția prețurilor internaționale, astfel încât consumatorii să resimtă mai rapid atât eventualele scumpiri, cât și ieftiniri.

Un mecanism similar a fost introdus în această primăvară pentru produsele petroliere și a contribuit la evitarea unui deficit major.

A doua propunere vizează reducerea costurilor interne. După prețul de achiziție a gazelor, cea mai mare componentă din factură este distribuția, care reprezintă în prezent aproape 4 lei pentru fiecare metru cub și aproape 30% din tarif.

Scăderea nivelului apei în Nistru continuă să fie instrumentalizată politic

Primarul Ion Ceban folosește situația pentru a transfera responsabilitatea și a cere intervenția Ucrainei, în timp ce ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, o transformă într-un atac la adresa administrației municipale.

Problema apei din Chișinău este cauzată de infrastructura învechită, nu de Ucraina, a reiterat Gheorghe Hajder. Ministrul i-a sugerat primarului să se concentreze pe modernizarea sistemului de alimentare cu apă.

Reacția a venit la scurt timp după ce Ion Ceban a anunțat că se va adresa oficial președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cerând implicarea acestuia în gestionarea situației.

Deși anterior vorbea despre o criză artificială, Ceban și-a justificat demersul prin faptul că o eventuală pană de alimentare cu apă a capitalei ar avea consecințe grave.

Scăderea nivelului apei în Nistru este un fenomen sezonier care se repetă în fiecare vară și nu trebuie politizat, susțin experții.

Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei ar urma să se desfășoare nu în baza sistemului mixt, ci a celui proporțional, aplicat pe întreg teritoriul țării și cu respectarea garanțiilor unui proces electoral liber, corect, transparent și competitiv.

Schimbarea, care mai trebuie aprobată de Parlament, după ce Curtea Constituțională a stabilit că sistemul electoral trebuie să fie uniform pe întreg teritoriul țării, a fost discutată de președinta Maia Sandu cu membrii Adunării Populare de la Comrat și, separat, cu primarii din autonomia găgăuză.

Chișinăul trebuie să ofere o soluție juridică la criza provocată de Comrat și să asigure desfășurarea unor alegeri corecte pe tot teritoriul țării, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu. Acesta a precizat că Legislativul pregătește ajustări legislative pentru deblocarea alegerilor din Găgăuzia, conform hotărârii Curții Constituționale.

Ungaria a blocat, pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână, deschiderea grupurilor 2 și 3 pentru negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană.

Următoarea încercare este programată pentru 1 septembrie, după încheierea vacanței de vară a instituțiilor europene. Grupul 2 cuprinde capitolele legate de „Piața internă”, iar grupul 3 se referă la „Competitivitate și creștere incluzivă”.

Autoritățile de la Chișinău au reiterat că sunt pregătite din punct de vedere tehnic să deschidă toate grupurile de capitole.

Alla Ceapai

Alla Ceapai

Autor

Citește mai mult