Regional

Situl fosilifer din Calfa, în pericol din cauza gunoiului: Geologii și localnicii sunt revoltați

În satul Calfa din raionul Anenii Noi, gunoiul a ajuns la doar o sută de metri de un monument al naturii. Aici sunt păstrate urme ale vieții de acum milioane de ani, însă zona este amenințată de deșeurile aruncate ilegal. După sesizările localnicilor și ale cercetătorilor, responsabilii de mediu anunță că gunoiul urmează să fie evacuat și transportat la o platformă autorizată.

În acel loc au fost descoperite fosilele unor animale care au trăit în urmă cu aproximativ zece milioane de ani. Locul a fost transformat într-un monument al naturii de tip geologic - Situl fosilifer de la Calfa.

La numai o sută de metri distanță a fost amenajată o groapă de gunoi. Geologii și localnicii sunt revoltați de această situație. Primarul comunei Calfa susține însă că nu are alternativă, deoarece deșeurile colectate de la gospodării trebuie undeva depozitate.

Începând cu anul 1998, situl figurează în Lista monumentelor protejate de stat.

„La începutul anilor `90, au fost ultimele lucrări sistematice. Au fost încercări ulterior, dar nu au avut succes. Fiind și o pietrărie, oamenii nu extrăgeau piatră de acolo și monumentul s-a acoperit cu vegetație. Această arie merită să fie și un muzeu sub cerul liber”, a declarat Igor Nicoara, directorul Institutului de Geologie și Seismologie.

Prima sesizare către Inspectoratul pentru Protecția Mediului privind această groapă de gunoi a fost depusă în luna martie a anului trecut de către cercetătorii științifici din cadrul Institutului de Geologie și Seismologie.

„Amplasamentul de lângă satul Calfa se încadrează în neogenul superior și este cumva tematica cercetărilor noastre. Am decis să revenim acolo și să actualizăm datele paleontologice”, a precizat Irina Cociu, cercetătoare științifică stagiară.

Primăria a fost sancționată deja de două ori, cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, pentru depozitarea deșeurilor într-un spațiu neautorizat.

„În lipsă de alternativă, am înaintat demersul către Primăria Țînțăreni, către satul vecin Roșcani, s-a refuzat. Clar că e o problemă pentru toate comunitățile cu gunoiul. Datorită faptului că suntem înconjurați de păduri și zona râului Bâc, nu avem terenuri ca să fie conform standardelor”, a declarat primarul din Calfa, Alexandru Palienco.

Localnicii ne-au spus că problema persistă de foarte mult timp.

„Despre muzeu, aici de când mă țin eu minte a fost fermă de vaci, în partea ceea de porci și un pic mai la vale - de găini. Gunoiștea are ceva vreme, încă era fosta primară și tot am avut probleme, au sunat și la Guvern”.

„E miros urât, sunt și animale acolo. Trebuie de luat măsuri, dar nu are cine. Ce folos că ne plângem? Cum a fost cu ferma cu porci, așa este și acum. Nici nu avem la cine să ne plângem. Mirosul urât o să stăm și o să-l mirosim”.

Inspectorii de mediu spun că, de această dată, Primăria Calfa este obligată să evacueze gunoiștea neautorizată.

„Cât mai curând, primarul trebuie să identifice un alt teren. Urmează să fie evacuate acele deșeuri care se află neautorizat depozitate sau să fie evacuate la o gunoiște autorizată”, susține Vitalie Sturza, inspector de mediu.

Situl de la Calfa a fost cercetat încă din secolul al XIX-lea. În perioada interbelică, Maria Pocora, prima femeie geolog din Basarabia, a realizat studii în această zonă. Astfel, monumentul naturii are o valoare științifică și geologică deosebită.

CITIȚI ȘI:

Evelina Curca

Evelina Curca

Autor

Citește mai mult