Social

Mai puțini vizitatori în muzeele din Chișinău: Cum explică specialiștii

Muzeele din Chișinău au înregistrat anul trecut o scădere a numărului de vizitatori. Potrivit datelor statistice, în 2025, instituțiile muzeale din capitală au fost vizitate cu aproape zece mii de persoane mai puțin decât în anul precedent. Printre explicațiile oferite de reprezentanții muzeelor se numără majorarea tarifelor pentru bilete, schimbările demografice și plecarea unei părți a populației peste hotare.

Muzeul este deschis pentru publicul larg în intervalul orelor 10:00-18:00, și în zilele de sâmbătă și duminică.

În incinta muzeului există patru săli cu expoziții permanente dedicate orașului Chișinău. În sala panoramică poate fi văzută la moment o expoziție în cadrul festivalului „Te salut, Chișinău”, dedicată primei atestării a Chișinăului, care a împlinit anul acesta 590 de ani de la prima atestare.

„Suntem mereu la datorie, doar avem unele zi libere în cadrul evenimentelor de Paști și de Anul Nou. În rest, noi încercăm să fim deschiși pentru publicul larg și de Ziua Independenței, și de Ziua Limbii Române, muzeul este deschis și de Hramul Chișinăului. De anul trecut, ușile muzeului sunt deschise și duminica”, a spus Valeria Suruceanu, directoarea Muzeului de Istorie al Orașului Chișinău, într-un interviu acordat jurnalistei Veronica Scorpan.

Statisticile arată că anul trecut muzeele din Chișinău au avut cu aproape 10.000 de vizitatori mai puțin decât în 2024. În prima jumătate a anului, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău a raportat 8.515 vizitatori, comparativ cu 7.936 - cu 500 de persoane mai puțin.

„Desigur am simțit schimbări pentru muzeu. Nu a fost foarte vizibil dacă comparăm anul 2025 și anul 2026. Dar totuși, noi avem răspuns la această întrebare. În primul rând, au fost majorate prețurile pentru intrarea la muzeu. Totodată, a scăzut numărul elevilor. În al doilea rând, cred că muzeele au nevoie de o schimbare mai profundă. Avem nevoie de introducerea în cadrul expozițiilor și a elementelor interactive. Să fie introdus acest produs prin metode mai contemporane, prin care nu pur și simplu informează despre istorie, despre patrimoniu, dar oferă această satisfacție de conținut”, a adăugat directoarea instituției, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

La sfârșitul săptămânii, de vineri până duminică, intrarea la muzeu este doar cu ajutorul cardului, nu se folosesc bani cash, iar un sistem automat gestionează numărul vizitatorilor.

„Desigur că după statistică vedem că sâmbăta, duminică, chiar și vineri, muzeul este vizitat mai mult de locuitorii orașului. Dar s-a mărit și numărul vizitatorilor străini. Avem și pe la sfârșitul săptămânii, uneori și duminică, sâmbătă solicitări din partea stângă a Nistrului. Vin cu părinții, copiii, familii, uneori sunt și grupe organizate. Pe parcursul săptămânii avem oaspeți aproape din toate țările europene”, a declarat Valeria Suruceanu.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult