Revista presei interbelice | Umor de acum un secol: Când porcul și țăranul împărțeau aceeași „stațiune balneară”
Acum 100 de ani, ziarul Dimineața ne trezea cu o caricatură plină de umor. În desen, la periferia orașului, un țăran îi spune unui porc care stă în noroi: „Dă-te de aici, că mi-a prescris doctorul băi de nămol!”
Ironia era complexă: Caricatura făcea haz de necaz și arăta că, uneori, oamenii găsesc soluții improvizate la recomandările medicilor. Totodată, era și o mică înțepătură la adresa periferiilor pline de noroi.
Ziarul menționa și Basarabia într-un articol sanitar. Acum 100 de ani, autoritățile sanitare încercau să combată bolile venerice printr-o metodă modernă pentru acea vreme: un cinematograf ambulant.
Presa relata că la Chișinău sosise automobilul sanitar solicitat de dr. Smadu, directorul regionalei sanitare, pentru desfășurarea unor campanii de informare în mediul rural.
Prima echipă volantă, a ajuns în comunele Beredechiu, Vârtopu și Izbești, din județul Orhei, iar Potrivit ziarului, a doua zi echipa urma să își continue activitatea în comuna Mireni, din județul Lăpușna.
Același ziar descria în termeni duri viața funcționarilor publici din Basarabia. Într-un interviu acordat ziarului, dr. Stelian, președintele Asociației Funcționarilor, spunea fără ocolișuri:
„Situația noastră este rea.”
Pentru a-i ajuta pe salariați, fusese înființată cooperativa „Enescu”. Ideea era ca funcționarii să poată cumpăra produse mai ieftine. Dr. Stelian mai spunea că funcționarii erau nevoiți să se împrumute permanent de la bănci, inclusiv pentru haine și încălțăminte, iar chiriile ridicate îi obligau să locuiască la periferiile Chișinăului, în „odăi mici și joase.
Primarul Chișinăului, Sebastian Teodorescu promisese că, din cele 150 de hectare de pădure primite de la stat, funcționarii vor putea cumpăra lemne pentru iarnă la un preț redus. Totodată, exista proiectul unui „oraș al funcționarilor”, cu aproximativ 3.000 de locuințe, iar autorii sperau ca lucrările să înceapă chiar în acel an. Interviul se încheia cu un avertisment:
„Oricâte salarii ni s’ar da, dacă statul nu va căuta să înfrâneze specula, funcționarii vor fi veșnic îndatorați, veșnic săraci, veșnic amărîți.”
Ziarul Glasul Bucovinei anunța că Primăria Parisului urma să aducă un omagiu Regelui Ferdinand I al României odată cu vizita sa, schimbând numele „Avenue Trocadéro” în „Avenue Ferdinand I”. Ziarul vedea în această decizie încă o dovadă a prieteniei dintre Franța și România după Primul Război Mondial.
Denumirea nu s-a păstrat până astăzi, însă știrea rămâne o mărturie a prestigiului de care se bucura Regele Ferdinand în Franța și a relațiilor foarte apropiate dintre cele două țări în perioada interbelică.
La fel în acest ziar dăm de un articol emoționant. Acum 100 de ani, Bucovina se pregătea pentru una dintre cele mai importante manifestări culturale și patriotice ale vremii. La 8 august 1926, la Mănăstirea Putna, urma să fie comemorată marea serbare din 1871, organizată de studenții români din Viena, în frunte cu Iacob C. Negruzzi, Mihai Eminescu și alți tineri români, la mormântul lui Ștefan cel Mare.
Inițiativa aniversării aparținea Cercului studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, iar momentul central al zilei urma să fie dezvelirea primului bust al lui Mihai Eminescu din Bucovina. Programul era unul impresionant: sosirea oaspeților în gara Putna, un parastas pentru Ștefan cel Mare și Mihai Eminescu, oficiat în biserica mănăstirii, cu răspunsurile date de Corul Mitropolitan din Cernăuți, dezvelirea bustului poetului, discursuri festive, iar după-amiază, artiștii Teatrului Național din Cernăuți, sub conducerea directorului Brădescu, urmau să prezinte piesa „Arcașii”, dedicată lui Ștefan Vodă. La serbare erau invitate toate societățile culturale românești cu steagurile lor, iar participanții beneficiau de 50% reducere pe C.F.R. și de cazare gratuită la Rădăuți pentru cei sosiți mai devreme. Serbarea de la Putna din 1926 nu era doar o comemorare a lui Ștefan cel Mare și a lui Mihai Eminescu, ci și o continuare a spiritului marii serbări studențești din 1871, rămasă unul dintre cele mai importante momente de afirmare a conștiinței naționale românești.
Glasul Bucovinei ne mai oferea și o dezbatere despre un subiect neașteptat: cum ar trebui să arate preotul ortodox în România Mare. Articolul pornea de la faptul că, după Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925, organizarea bisericii devenise unitară în întreaga țară. Autorul susținea că, după unificarea administrativă, ar trebui să urmeze și uniformizarea portului preoțesc.
Se arăta că în Bucovina exista deja un port relativ unitar, însă în Basarabia, Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Banat și Maramureș fiecare regiune păstra propriile obiceiuri vestimentare. Articolul întreba: cum ar trebui să fie îmbrăcat preotul în timpul slujbei și în afara ei, la oraș sau la sat, în gospodărie, în călătorii ori în excursii.
Autorul mergea și mai departe, propunând o discuție despre tunsoare și barbă, observând că unii preoți purtau încă „coadă ca femeile”, alții își rădeau barba și mustața, iar alții aveau doar barbișon. În opinia sa, toate aceste aspecte trebuiau discutate în reviste bisericești și congrese preoțești, pentru ca Sfântul Sinod să poată lua o hotărâre unitară.
Articolul se încheia categoric:„Situația haotică nu-i tolerabilă.”
Autor: Dan Melnic
