Externe

Schimbarea Guvernului de la Budapesta nu deblochează drumul Ucrainei spre UE

Ungaria continuă să frâneze procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, chiar și după schimbarea Guvernului de la Budapesta. Deși noul premier, Peter Magyar, este perceput ca fiind mai deschis dialogului decât predecesorul său, Viktor Orbán, Executivul ungar menține blocajul asupra unor etape importante ale negocierilor de aderare.

Comisia Europeană consideră că Ucraina a îndeplinit toate condițiile necesare pentru deschiderea negocierilor privind cele șase clustere tematice care alcătuiesc procesul de aderare la UE. Totuși, fiecare etapă necesită aprobarea unanimă a celor 27 de state membre.

După instalarea noului Guvern la Budapesta, în luna mai, Ungaria și-a dat acordul pentru deschiderea primului cluster, cel privind valorile fundamentale, iar ulterior a fost lansat și cel dedicat politicii externe și de securitate.

Cu toate acestea, autoritățile ungare au amânat, săptămâna trecută, deschiderea următoarelor două clustere, care vizează integrarea economiei Ucrainei în piața unică europeană și politicile economice și sociale, scrie Unian.

Potrivit unor surse citate de aceeași publicație, noul Executiv nu intenționează să renunțe complet la politica promovată de fostul premier Viktor Orbán.

Un diplomat european a declarat, sub protecția anonimatului, că situația reprezintă o problemă, însă aceasta ar putea fi depășită prin negocieri politice directe cu premierul Peter Magyar.

Publicația amintește că noul șef al Guvernului ungar s-a pronunțat anterior împotriva accelerării aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, iar întâlnirea promisă cu președintele ucrainean nu a avut încă loc.

La mijlocul lunii iulie, Parlamentul Ungariei a adoptat un amendament constituțional prin care președintele Tamás Sulyok și președintele Curții Constituționale, Péter Polt, au fost revocați din funcții. Cei doi erau considerați apropiați ai fostului premier Viktor Orbán, iar Peter Magyar a prezentat reforma drept o măsură menită să elimine influența fostei conduceri asupra instituțiilor statului.

Totodată, autoritățile ungare investighează posibile legături ale fostului ministru de Externe, Péter Szijjártó, cu Rusia, după apariția unor înregistrări în care acesta discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și ar fi transmis informații despre reuniunile Uniunii Europene, oferindu-se să contribuie la diminuarea sancțiunilor impuse Moscovei.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult