Social

Mașină de spălat nouă cu sprijin de la stat: O familie din Chișinău a economisit 6.000 de lei la achiziționarea electrocasnicului

O mașină de spălat veche de peste două decenii a fost înlocuită cu una nouă și eficientă energetic datorită Programului EcoVoucher. Familia Stratulat din Chișinău, beneficiară a unui voucher de 6.000 de lei, speră că noua achiziție le va reduce factura la energie electrică, care depășește 1.000 de lei pe lună.

Datorită voucherului, familia a achitat doar aproximativ 2.500 de lei pentru noua mașină de spălat, iar aparatul vechi a fost preluat gratuit pentru reciclare.

„Este un ajutor foarte bun pentru bugetul familiei. Ne-au livrat mașina la ora stabilită, au urcat-o până la etajul trei și au ridicat imediat și aparatul vechi. Totul a fost foarte simplu”, povestește Fiodor Stratulat, pensionar, citat de Centrul Național pentru Energie Durabilă.

Bărbatul spune că familia este atentă la consumul de energie electrică și încearcă să aleagă aparate cât mai economice. Potrivit acestuia, soția sa urmărește permanent consumul fiecărui electrocasnic și eficiența acestuia, iar economiile obținute la plata energiei pot fi direcționate către alte necesități ale familiei.

Programul EcoVoucher este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă, în cadrul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). În cadrul acestuia, beneficiarii primesc vouchere în valoare de 6.000 de lei, care pot acoperi până la 70% din costul unui frigider din clasele energetice A–D sau al unei mașini de spălat rufe din clasa A.

O nouă sesiune a Programului EcoVoucher se desfășoară în perioada 18 iulie – 2 august, în cadrul căreia aproximativ 825 de familii urmează să beneficieze de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi cu echipamente eficiente energetic. Beneficiarii sunt în special gospodării cu copii minori, persoane cu vârsta de peste 63 de ani și persoane cu dizabilități severe.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult