Social

R. Moldova și India își consolidează cooperarea în educație. Autoritățile vor recunoașterea calificărilor și mai mulți studenți

Universitățile din Republica Moldova ar putea atrage mai mulți studenți din India și dezvolta noi parteneriate academice. Guvernul a aprobat, pe 29 iulie, inițierea negocierilor și semnarea unui Memorandum de înțelegere dintre ministerele de resort din cele două state. Premierul Vasile Tofan a subliniat că studenții străini trebuie priviți ca un nou motor de export al serviciilor educaționale, care poate aduce venituri importante economiei Republicii Moldova.

„Noi trebuie să dezvoltăm noi motoare de export. Ei au înțeles că studenții străini înseamnă export de servicii, pentru că vin aici și cheltuie bani în economia noastră. Fiecare student cheltuie anual aproximativ 20 - 25 de mii de euro. Dacă avem o mie de studenți, vorbim despre aproximativ 25 de milioane de euro care rămân în Republica Moldova. Trebuie să dezvoltăm astfel de domenii, alături de turismul medical, agricultură, IT sau industria automotive”, a declarat premierul, la ședința Guvernului.

Documentul vine în contextul consolidării relațiilor dintre cele două state și va crea cadrul juridic necesar pentru aprofundarea colaborării în educație și cercetare, a precizat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

„Ne-am bucurat să-o avem alături de noi pe președinta Indiei în ultimele săptămâni. Consolidăm un parteneriat strategic cu cea mai mare țară democratică din lume, o piață extraordinară de export și o potențială piață pentru serviciile noastre educaționale, pe care vrem să o dezvoltăm tot mai mult”, a spus ministrul.

Potrivit lui Perciun, unul dintre obiectivele strategice ale autorităților este recunoașterea studiilor de Medicină veterinară din Republica Moldova de către autoritățile indiene, ceea ce ar facilita accesul absolvenților pe piața muncii din India. Totodată, ministrul a subliniat că Guvernul urmărește creșterea numărului de studenți străini care aleg să studieze în Republica Moldova.

Memorandumul prevede dezvoltarea parteneriatelor dintre universități, schimburi de studenți și cadre didactice, recunoașterea calificărilor, proiecte comune de cercetare și promovarea reciprocă a limbilor naționale – limba română în India și limbile indiene în Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, implementarea documentului va contribui la internaționalizarea învățământului superior și la integrarea universităților moldovenești în circuitul academic internațional.

„Republica India reprezintă un partener important în domeniul educației și cercetării, iar dezvoltarea cooperării academice va contribui la diversificarea oportunităților educaționale pentru studenții și cadrele didactice din Republica Moldova, precum și la creșterea competitivității sistemului național de învățământ superior”, a declarat Dan Perciun.

Semnarea Memorandumului are loc după prima vizită oficială a ministrului Dan Perciun în India, desfășurată în noiembrie 2024. Atunci, cele două părți au convenit să elaboreze un acord interministerial și să extindă mobilitatea academică, cooperarea dintre universități și dialogul privind recunoașterea calificărilor.

MEC precizează că eforturile de internaționalizare a învățământului superior sunt susținute de Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF) și de Banca Mondială, prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”.


Datele prezentate de Ministerul Educației și Cercetării arată că, în anul universitar 2025-2026, universitățile din Republica Moldova au înregistrat un număr-record de studenți străini admiși. În total, 1.113 tineri din 24 de țări au fost înscriși la programele de studii superioare, cu 376 mai mulți decât în anul academic precedent.

Potrivit președintei Maia Sandu, aproximativ 1.400 de studenți din India învățau în universitățile din Republica Moldova în anul precedent de studii.

CITIȚI ȘI:

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult