Social

Ana Revenco pleacă de la conducerea Centrului pentru Comunicare Strategică: „Închei acest mandat cu recunoștință pentru munca pe care am făcut-o”

Ana Revenco a anunțat că își încheie mandatul de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, instituție pe care spune că a construit-o de la zero începând cu anul 2023. Fosta șefă afirmă că instituția este în prezent funcțională, iar modelul de organizare creat în Republica Moldova este analizat ca exemplu de bune practici.

„Astăzi, când îmi închei mandatul de director, Centrul este o instituție funcțională, cu o echipă profesionistă și mecanisme clare de lucru, iar modelul dezvoltat la Chișinău este analizat la Bruxelles și în alte state, ca experiență din care pot fi preluate și adaptate soluții”, a declarat Ana Revenco într-un mesaj publicat pe rețelele sale de socializare.

Aceasta a amintit că a preluat mandatul într-o perioadă în care Republica Moldova se confrunta cu o intensificare a atacurilor informaționale și fără a exista un model similar care să poată fi preluat.

Potrivit Anei Revenco, activitatea Centrului s-a bazat pe o abordare proactivă, care presupune „nu doar reacția la campaniile de dezinformare, ci și monitorizarea riscurilor, anticiparea atacurilor, identificarea vulnerabilităților și coordonarea răspunsului instituțiilor statului”.

Totodată, aceasta susține că instituția a contribuit la protejarea proceselor democratice și la menținerea Republicii Moldova pe parcursul său european.

La final de mandat, ea le-a mulțumit colegilor și partenerilor implicați în dezvoltarea instituției și a avertizat că războaiele hibride vor continua să reprezinte o provocare pentru Republica Moldova.

„Războaiele hibride ale epocii moderne nu se termină. Ele doar își schimbă permanent formele, instrumentele și metodele. Țara noastră se va confrunta în continuare cu amenințări noi și cu provocări greu de anticipat”, a afirmat Revenco.

Aceasta a adăugat că va rămâne implicată în proiecte care contribuie la consolidarea democrației și a parcursului european al Republicii Moldova.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în iulie 2023, la inițiativa președintei Maia Sandu, cu scopul de a consolida cooperarea interinstituțională în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine.

Ana Revenco a fost numită în funcția de director pe un termen de un an, mandatul fiind extins în octombrie 2024.

Anterior, Revenco a fost ministră a Afacerilor Interne în guvernele Nataliei Gavrilița și al lui Dorin Recean, iar în perioada ianuarie-septembrie 2021 a fost consilieră a președintei Maia Sandu pentru apărare și securitate națională și secretară a Consiliului Suprem de Securitate.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult