Social

„Lacul Novodnestrovsk este pe jumătate gol”. Autoritățile fac apel la consum responsabil de apă

Lacul de acumulare Novodnestrovsk din Ucraina, principala sursă de alimentare a râului Nistru, a ajuns la un nivel critic al apei, cu aproximativ patru metri mai scăzut decât în aceeași perioadă a anului trecut. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, avertizează că autoritățile utilizează în prezent rezerva strategică a lacului pentru a asigura alimentarea cu apă și face apel la un consum responsabil.

Aflat în vizită la lacul de acumulare Novodnestrovsk, în seara de 4 august, Gheorghe Hajder a declarat că situația hidrologică este una îngrijorătoare.

„Sunt la lacul de acumulare Novodnestrovsk, Ucraina, de aici de unde vine principala sursă de apă pe Nistru. Și, din păcate, vedem că lacul este pe jumătate gol. Dacă anul trecut nivelul mediu al apei era de 117 metri, anul acesta avem un nivel al apei critic, de 112.9 metri. Adică, dacă comparăm cu aceeași perioadă a anului trecut, avem cu patru metri de apă mai puțin”, a declarat ministrul într-un mesaj video de la fața locului.

Potrivit oficialului, nivelul redus al apei este determinat de dezechilibrul dintre volumul de apă care intră în lac și cel care este evacuat.

„În ultimele zile, în medie, intră 30 de metri cubi pe secundă în lac, dar se deversează 85 de metri pe secundă, adică de trei ori mai mult. Guvernul face eforturi ca cetățenii să fie aprovizionați cu apă, dar trebuie să ținem cont că în acest moment consumăm din rezerva strategică a lacului”, a explicat Gheorghe Hajder.

Ministrul a avertizat că aceste rezerve sunt limitate și a subliniat necesitatea unui consum rațional al apei pentru a evita o criză în perioada următoare.

„Nicio rezervă nu este infinită, pentru că matematica apei este simplă: dacă dăm drumul la maxim acum la robinete, am putea să ajungem mai târziu ca să rămânem fără rezerve de apă. Monitorizăm situația continuu, iar deciziile sunt luate la timp. Vreau să mă înțelegeți corect. Scopul nostru este să garantăm aprovizionarea cu apă a locuitorilor pentru cât mai mult timp”, a spus acesta.

Oficialul a subliniat că operatorii trebuie să își ajusteze infrastructura la noile provocări generate de scăderea resurselor de apă.

„Îndemn toți operatorii să adapteze infrastructura la noile realități, astfel încât să putem aproviziona cetățenii cu apă fără întrerupere”, a făcut apel Gheorghe Hajder.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult