Social

Criza de pe Dunăre pune presiune pe sistemul energetic: R. Moldova ar putea avea deconectări în august

Republica Moldova s-ar putea confrunta cu deconectări de energie electrică în luna august, pe fondul secetei și al nivelului scăzut al apei din Dunăre. Expertul în energetică al Comunității WatchDog.MD, Sergiu Tofilat, avertizează că întreruperile ar putea avea loc în orele de vârf, dimineața și seara, când consumul de energie electrică este cel mai ridicat.

Noi importăm energie din România, iar România – de la vecini. În toată zona Balcanilor s-a format un deficit de energie din cauza secetei și a nivelului scăzut al apei în Dunăre. Reactoarele atomice din România și Ungaria nu pot fi răcite și sunt deconectate de la rețea, iar în Serbia hidrocentralele lucrează la o capacitate de 20-30%”, explică Tofilat.

Potrivit acestuia, în România energia atomică acoperă circa 22% din consumul de energie, iar unul dintre cele două reactoare de câte 650 MW de la Cernavodă a fost deja oprit, iar celălalt poate fi oprit în timpul apropiat.

O situație similară se înregistrează și în Ungaria, unde Centrala atomică Paks funcționează la o capacitate redusă. Din 2.000 MW, reactorul produce doar 240 MW și există riscul ca acesta să fie deconectat în zilele următoare.

În acest context, Sergiu Tofilat recomandă reducerea consumului de energie dimineața – între orele 07:00 și 11:00, și seara – între 18:00 și 23:00.

În această perioadă, crește consumul de energie și am putea avea deconectări pentru câteva ore. Unele raioane vor fi deconectate, altele vor avea energie, apoi ne schimbăm. Dar putem evita riscul deconectărilor dacă vom reduce consumul în orele de vârf”, afirmă expertul.

Pe parcursul zilei, consumatorii pot utiliza energie fără limitări, datorită capacităților interne de energie regenerabilă.

Străduiți-vă să folosiți echipamentele electrice în timpul zilei sau după ora 23:00. Anunțați rudele și vecinii că trebuie să economisim energia în orele de vârf, dimineața și seara, ca să evităm deconectările”, sugerează Sergiu Tofilat.

Seceta și nivelul scăzut de apă în Dunăre vor menține riscul de deconectare pe parcursul întregii luni, însă Sergiu Tofilat afirmă că „mai departe nu e clar”. Totul depinde de nivelul apei în Dunăre.

Până atunci, ne străduim să economisim dimineața și seara”, a concluzionat Tofilat.

Pe 4 august, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a făcut apel la populație să reducă consumul de electricitate pentru a evita eventuale deconectări, spunând că valul de caniculă care afectează întreaga regiune a dus la creșterea semnificativă a consumului de energie electrică, în timp ce producția este limitată inclusiv din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării, care afectează funcționarea unor centrale electrice.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult