Cum a ajuns la Tiraspol reprezentantul Osetiei de Sud, declarat indezirabil în R. Moldova. Răspunsul Maiei Sandu

Vitali Iankovski, reprezentantul regiunii separatiste Osetia de Sud și declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova până în 2031, nu figurează că ar fi trecut printr-un punct de trecere a frontierei controlat de autoritățile constituționale. Precizarea a fost făcută de președinta Maia Sandu, care a menționat că autoritățile verifică modul în care acesta a ajuns la Tiraspol, unde a participat la manifestările dedicate împlinirii a 34 de ani de la începutul operațiunii de „menținere a păcii” pe Nistru.
Șefa statului a precizat că există un segment de frontieră pe care autoritățile constituționale nu îl controlează și că una dintre ipotezele verificate este că Vitali Iankovski ar fi putut ajunge în regiunea transnistreană prin această zonă.
„Acum, sigur, trebuie să investigăm, dar trebuie să ținem minte și că avem un sector de hotar pe care autoritățile constituționale nu îl controlează. Acum, nici eu nu cred că a venit din cer. Avem de la instituții această confirmare că nu a trecut cel puțin cu numele pe care îl cunoaștem noi, cu pașaportul lui. Ar putea să fie un mic risc că a trecut cu un nume diferit. Asta urmează să identificăm. Nu avem nimic de ascuns aici, dar să ne facem lucrul cu seriozitate”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV
Cine este Vitali Iankovski
Vitali Iankovski conduce așa-numita reprezentanță a regiunii separatiste Osetia de Sud în regiunea transnistreană. Potrivit portalului Zona de Securitate, acesta a participat pe 29 iulie la evenimente organizate la Tiraspol cu prilejul împlinirii a 34 de ani de la începutul operațiunii de „menținere a păcii” pe Nistru.
Anterior, Iankovski fusese declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cinci ani, iar Poliția de Frontieră a confirmat că măsura a fost aplicată în baza Legii privind regimul străinilor.
Potrivit informațiilor publicate de Zona de Securitate, nu este clar deocamdată în baza căror documente și prin ce punct de trecere a frontierei a ajuns Iankovski pe teritoriul Republicii Moldova.
Iankovski conduce așa-numita reprezentanță a Osetiei de Sud în regiunea transnistreană din anul 2017. Anterior, acesta a ocupat mai multe funcții în structurile nerecunoscute de la Tiraspol, inclusiv în domeniul relațiilor externe, în aparatul pretinsului guvern și în administrația liderului regiunii transnistrene.